Guvernul îşi asumă răspunderea pe Legea salarizării si Legea educaţiei este considerată adoptată
decembrie 14, 2010 9 comentarii
Gina. LA MULȚI ANI, MAESTRE RADU BELIGAN!
La multi ani maestrului Radu Beligan si din partea mea!
Guvernul îşi asumă răspunderea în Parlament pe Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pe cea privind salarizarea în 2011 a acestei categorii de personal.
Boc cere votul parlamentarilor pe Legea salarizării, insistând că actul reflectă resursele economiei.
„Dacă 2010 a fost anul constrângerilor bugetare, 2011 va fi anul dezvoltării, al creşterii economice şi al consolidării reformelor structurale ale statului, în care Legea salarizării ocupă un loc extrem de important. Nu vindem iluzii, ci spunem foarte clar ceea ce România poate în momentul de faţă”, a spus Boc, în plenul Parlamentului.
Deputatul PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, în plenul Parlamentului, că grupurile parlamentare ale PNL se vor retrage de la lucrările Parlamentului dacă procedura de asumare a răspunderii Guvernului pe legea educaţiei naţionale va fi considerată încheiată, iar legea va fi trimisă la promulgare.
„Gestul dumneavoastră nu face decât să demonstreze încă o dată că ceea ce numim stat de drept în România nu mai există”,
„Dacă Parlamentul, prin majoritatea lui, va nesocoti decizia CC, care consideră că asumarea răspunderii este neconstituţională, atunci evident că nu mai suntem în cadrul statului de drept în România”
i-a spus el preşedintelui de şedinţă, Roberta Anastase.
Legea educaţiei pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament este considerată adoptată, după ce liberalii au anunţat în plen că îşi retrag semnăturile de pe moţiunea de cenzură, a anunţat, marţi, de la prezidiu, preşedintele Camerei, Roberta Anastase.
Preşedintele Traian Băsescu susţine la ora 17:00 o conferinţă de presă
Preşedintele Traian Băsescu susţine, marţi, la ora 17:00, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.
Din blogosfera.
Theodora.POPORUL UDREA ROMANIA STIMA NOASTRA SI MANDRIA
Theodora.VICTIMA UNEI GRUPARI INFRACTIONALE ARE NEVOIE DE NOI TOTI
Mirela Pete.Christmas in Vienna
Caius.Colecţionara de coşmaruri – 23
Ioan Usca.Pasiuni mistuitoare – III
Comentarii recente