Scriitoarea Herta Müller este la Bucureşti.Alina Cojocaru, cea mai bună balerină în cadrul festivalului Monaco Dance Forum

Scriitoarea Herta Müller este prezentă la Bucureşti pentru a participa, luni şi marţi, la o serie de evenimente care marchează lansarea, la Editura Humanitas, a unei serii de autor care îi este dedicată. Evenimentele dedicate scriitoarei fac parte din campania care marchează 20 de ani de la fondarea editurii.

Astfel, luni seara, Herta Müller va participa, la Ateneul Român din Capitală, la o lectură publică şi un dialog cu Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas.

mediafax.ro

Herta Müller: Premiul Nobel a schimbat doar viaţa mea pe dinafară

„Altă dată, când am fost în România, nu am avut conferinţă de presă. Acum nu mai scap de conferinţe de presă. În viaţa mea particulară nu s-a schimbat nimic”,

a declarat Herta Müller.


Românca Alina Cojocaru, „Balerina deceniului”

Alina Cojocaru se numără printre cele patru laureate ale premiului „Balerina deceniului”, decernat cu ocazia unei prestigioase gale internaţionale de balet – „Stars of the 21st Century” – care a fost organizată, duminică, la Moscova, informează site-ul ruvr.ru.

Organizat în premieră la Moscova, acest eveniment important din lumea baletului a avut loc în Palatul Kremlin şi a impresionat publicul moscovit.

În afara spectacolelor de balet puse în scenă cu ocazia acestei gale, patru balerine au împărţit premiul „Balerina deceniului”: românca Alina Cojocaru, Lucia Lacarra din Spania şi Svetlana Lunkina şi Diana Vishneva din Rusia.

Din blogosfera.

Elisa.Australia (6)

Tavi.BASESCU LUAT IN COLIMATOR DE PRESA STRAINA: DATORITA RAZBOIULUI DECLARAT MAI!

Prognoza meteo (28 sept-11 oct) 2010

Ioan Usca.Oscilaţii

Mirela Pete.Haine noi, aur de toamnă!

Herta Muller, scriitoare de origine română, laureata premiului Nobel pentru literatură pe 2009

Herta Muller

Herta Muller, scriitoare de origine română, laureata premiului Nobel pentru literatură pe 2009 .

Premiul Nobel pentru literatură pe 2009 a fost atribuit scriitoarei de origine română Herta Muller, ale cărei scrieri prezintă în mod poetic viaţa sub dictatura comunistă în România, a anunţat, joi, comitetul Nobel, informează nobelprize.org.

Comitetul Nobel a decis să-i acorde premiul pentru literatură pe 2009 scriitoarei germane născute în România Herta Muller, „care, cu concentraţia poeziei şi francheţea prozei descrie viaţa celor deposedaţi”.

Alte premii Nobel:
Cercetătorii americani Elizabeth H. Blackburn, Carol W. Greider şi Jack W. Szostak au fost recompensaţi cu premiul pentru medicină, pentru descoperirile lor asupra telomerazei, o enzimă care protejează cromozomii împotriva îmbătrânirii.

Cercetătorii Charles K. Kao, Willard S. Boyle şi George E. Smith, consideraţi părinţii fibrelor optice şi ai imagisticii digitale, au primit premiul Nobel pentru fizică.

Premiul Nobel pentru chimie pe 2009 a fost decernat, miercuri, cercetătorilor american de origine indiană Venkatraman Ramakrishnan, american Thomas A. Steitz şi israeliană Ada E. Yonath, pentru studii efectuate asupra ribozomilor.

Premiul Nobel pentru pace, singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel, va fi anunţat vineri, 9 octombrie.

Update:Barack Obama – premiul Nobel pentru Pace