Ion Iliescu despre dorinta presedintelui Traian Băsescu

„Pe dânsul (Traian Băsescu, n.r.), după câte înţeleg eu, nu îl interesează modificări la Constituţie. Orice Constituţie e un document uman, este perfectibil. E adevărat că nu prea se joacă lumea cu constituţiile. Uitaţi-vă la toate statele cu experienţă îndelungă, cu istorie îndelungă. Ele nu stau să modifice constituţiile la fiecare schimbare de Guvern, de preşedinţi. (…) La noi, moda aceasta e care cum vine să marcheze ce a adus el în Constituţie. E cam exagerat”,

a spus Ion Iliescu.

„Preocuparea dânsului, din câte am văzut, exprimată şi în Referendum, e să elimine Senatul, să transforme Parlamentul din bicameral într-un Parlament monocameral. Am văzut un comentariu astăzi: poate chiar şi mono-partid, cu toată această mişcare a valului migrator. Cam asta îl interesează mai mult pe preşedintele Băsescu. Într-adevăr, o perfecţionare de mult trebuie discutată, în legătură cu funcţionarea statului, a instituţiilor sale şi, inclusiv, unele prevederi în Constituţie care pot să fie îmbunătăţite din acest punct de vedere. Dar simpla măsură de simplificare a Parlamentului la o mare Adunare Naţională, la un Parlament monocameral cât mai restrâns, care să fie mai uşor de manipulat, aceasta nu este reformă a statului”,

a spus Iliescu.

mediafax.ro

La fel credem si noi cateva milioane de romani.Poate ca unii dintre cei care au picat in plasa intinsa de domnul presedinte si ai lui au nostalgia epocii ceusiste si spera ca un parlament unicameral si un partid unic ar fi salvarea de la prabusire.Din pacate ei uita ca ce a fot atunci bine (locuri de munca, locuinte…) a fost si nu va mai fi poate niciodata.In schimb, partidul va fi in tot si toate, iar serviciile vor face ce au facut intotdeauna si mult mai multe.Pana si gandurile noastre vor fi „interceptate” si nu m-ar mira ca dreptul la libera exprimare sa ne fie ingradit.

Din blogosfera.

Comentarii la Apocalipsa – 20 La ţelLeapsa cu raspunsuri sincereCe si cum gandeste Teo Trandafir

Reclame

Cateva stiri politice

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a criticat Guvernul, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru stoparea programului prin care liceeni primesc gratis calculatoare, el afirmând că Executivul are „o incapacitate de a prelua proiecte utile din guvernările anterioare”.
mediafax.ro

Ministrul Berceanu ne anunţă că după România zăpezilor dăm în România gropilor: Am dat toţi banii pe deszăpezire, să nu ne întrebaţi la vară de ce nu reparăm gropile.
gandul.info

Iliescu s-a enervat pe Geoană şi ai lui: Vreţi să privatizaţi partidul?!

Discuţii aprinse, ieri, în şedinţa conducerii PSD, între taberele Geoană şi Năstase. Actualul lider al partidului, Mircea Geoană, împreună cu apropiaţii săi, Constantin Niţă şi Dan Nica, l-au enervat la culme pe Ion Iliescu, atunci când au vorbit, în BPN, despre nevoia votului pe echipe pentru conducerea PSD.
gandul.info

„Pe 17 februarie vine vicepreşedintele Gazprom, şi totodată preşedintele Gazprom Export, Medvedev la Bucureşti. Va avea loc o întâlnire bilaterală. Am propus realizarea unui proiect, o societate mixtă între Romgaz şi Gazprom, să valorificăm capacităţi de înmagazinare în România”, a spus Videanu.

mediafax.ro

„Preşedintele ştia că anumiţi politicieni vorbeau la telefon despre politică”, Claudiu Saftoiu

M-am uitat la televizor sa vad ceremonia de investire a presedintelui SUA,Barack Obama.Cred ca toti cei care au urmarit transmisia directa a ceremoniei si au ascultat discursul presedintelui SUA au simtit maretia acestui moment.cel putin in cazul meu,simteam patriotismul,unitatea,solidaritatea,lupta pe care au inceput-o cu totii pentru a construi tot ce s-a daramat de cand cu marea criza financiara.Barack Obama inseamna pentru mine speranta si pace pentru toata omenirea.Asa simt eu si nu cred ca ma insel.

Am urmarit transmisia live de pe Realitatea TV pentru ca-mi place emisiunea Realitatea Zilei cu Razvan Dumitrescu.Cand a venit ora stirilor am auzit o stire „bomba”,cum se zice: Băsescu asculta discuţiile dintre Iliescu şi Geoană,a declarat Claudiu Saftoiu fost sef la SIE.Mie mi se pare aceasta stire bomba foarte asemanatoare cu biletelul care a dus la scandalul basesciano-taricean.
big-brother
„Săftoiu a susţinut că şeful statului ştia ce vorbeau Ion Iliescu şi Mircea Geoană la telefon. Mai grav, Săftoiu susţine că Băsescu îi povestea şi lui ce afla din acele convorbiri. Până în acest moment, administraţia prezidenţială nu a comentat afirmaţia, iar la o oră de la declaraţii, Săftoiu a revenit telefonic, precizând că a aflat de telefoane din surse publice. “Este vorba de declaraţiile pe care Băsescu le dădea în presă, nu că-mi spunea mie. Am aflat din surse publice că preşedintele ştia că anumiţi politicieni vorbeau la telefon despre politică, asta nu înseamnă că mi-a spus personal”, a spus Claudiu Săftoiu.