Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver,delegaţia României

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că delegaţia României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, care se vor desfăşura în perioada 12-28 februarie, va fi formată din 53 de persoane, dintre care 28 de sportivi care vor participa la opt discipline.

„Delegaţia României va fi alcătuită din 28 de sportivi şi 25 de oficiali, un total de 53 de persoane. Este o delegaţie care pare mică la prima vedere, dar trebuie să ştiţi că facem parte din rândul ţărilor cu delegaţie medie. Vom participa la opt discipline: bob, sanie, skeleton, schi fond, schi alpin, biatlon, patinaj artistic, patinaj viteză. Sunt discipline în care Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a avut încredere şi a susţinut eficient federaţiile respective. După Olimpiada de la Torino, am iniţiat o strategie pentru sporturile de iarnă, un program bine definit, în care Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a investit sume deloc neglijabile. În perioada 2008-2009, aceste investiţii s-au ridicat la 2,5 milioane de lei în centrele olimpice de juniori, pregătire sportivă finanţarea fondului solidarităţii sportive”, a spus Morariu.

sursa

Reclame