Marius Oprea: „Suntem conduşi de circa 10.000 de ticăloşi”

Istoricul Marius Oprea spune că viaţa politică şi economia sunt influenţate în continuare, în proporţie de 40%, de foşti activişti de partid, securişti şi birocraţi ai vechiului regim.Şi-a dedicat cariera studierii regimului comunist şi aparatului represiv al acestuia, activitate ce i-a atras, deopotrivă, simpatii şi antipatii. Marius Oprea nu se dă bătut nici acum, cu toate că pare să treacă printr-o cumpănă profesională. Zvonul înlocuirii sale din funcţia de preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România capătă, pe zi ce trece, mai mult contur.

Marius Oprea îl acuză pe Vladimir Tismăneanu că face presiuni în acest sens, deşi a semnat alături de el raportul pe baza căruia preşedintele Băsescu a condamnat comunismul în faţa Parlamentului.
Totuşi,  spune că nu are ce să-i reproşeze din punct de vedere moral şi intelectual lui Vladimir Tismăneanu. Consideră incidentul drept unul „de parcurs” şi preferă să se concentreze în continuare asupra muncii de la Institut. Crede că în ultimii 20 de ani comunismul s-a privatizat şi numără 10.000 de ticăloşi care profită încă de privilegiile dobândite înainte de 1989. Despre toate acestea şi multe altele vă invităm să citiţi în rândurile care urmează.

aici,adevarul.ro

Reclame