Libia: 1.300 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore. Rebelii au intrat în Tripoli

Libia: 1.300 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore. Rebelii au intrat în Tripoli

Purtătorul de cuvânt al regimului libian a afirmat că 1.300 de persoane au murit în ultimele 24 de ore la Tripoli, calificând luptele drept o „veritabilă tragedie”.

„În 24 de ore, 1.300 de persoane au fost ucise la Tripoli”, a declarat Moussa Ibrahim, în cadrul unei conferinţe de presă, afirmând că „regimul său este încă puternic şi că mii de voluntari şi soldaţi sunt pregătiţi să lupte”.

Lupte violente se desfăşurau duminică seara la Tripoli după asaltul dat de rebeli asupra bastionului regimului, dar colonelul Muammar Kadhafi a promis să reziste şi să iasă învingător din bătălie.

Liderii rebelilor libieni: Cu ajutorul lui Dumnezeu, în câteva ore victoria noastră va fi totală

Unul dintre liderii insurgenţilor libieni a avertizat, luni dimineaţă, că ofensiva pentru cucerirea capitalei Tripoli nu s-a încheiat, iar în oraş încă mai există puncte de rezistenţă ale forţelor loiale colonelului Muammar Kadhafi, potrivit site-ului Al-Jazeera.

Muammar Kadhafi le cere susţinătorilor săi să „cureţe” capitala de rebeli

Colonelul Muammar Kadhafi le-a cerut în noaptea de duminică spre luni susţinătorilor săi să „cureţe” capitala de rebeli, care au preluat controlul, de sâmbătă, asupra mai multor cartiere din Tripoli, într-un mesaj sonor difuzat de televiziunea libiană.

Scrisoare de la Teo Trandafir

Teo Trandafir mulţumeşte, într-o scrisoare deschisă, celor care o susţin şi ziariştilor care nu au făcut subiect de cancan din cazul său, precizând că acestora le rămâne „prietenă pentru totdeauna” şi recomandă ca orice alte informaţii în afara celor oferite de clinica AKH să fie tratate cu rezervă.

„Dragii mei,

După două luni de tratament medical şi două operaţii, încerc să-mi adun puterile, să pot scrie câteva rânduri, pentru că mi-e tare tare dor de prietenii mei. Mi-e dor de casă, de studenţii mei, de oamenii care zilnic îmi trimit scrisori sau postează pe adresa mea de facebook, iar eu încă nu mă simt în putere să le răspund tuturor.

Aş vrea să pot să-i văd pe toţi, să-i strâng în braţe şi să le mulţumesc că mă susţin. Vreau ca fiecare dintre aceşti oameni la care mă gândesc acum, prieteni care de-a lungul anilor mi-au fost aproape sau oameni care pur şi simplu mi-au apreciat munca, să ştie că mă gândesc cu drag la ei. Vreau să ştie că, indiferent de faptul că nu-i pot primi aici, în rezerva de la Viena, nu înseamnă nici că sunt prizoniera medicilor, nici că nu doresc să văd pe nimeni. Pur şi simplu evoluţia imprevizibilă a bolii nu mi-a permis să fac asta.

Sunt un om luptător şi fiecare încurajare a lor îmi dă forţă, mă umple de energie. Recunosc că mă amărăşte faptul că încă nu am puterea să răspund fiecărui om care mi-a trimis o vorbă bună. Pentru asta vreau să-mi cer scuze tuturor celor care au încercat să ia legătura cu mine, celor care au vrut să mă ajute în orice fel, pentru că nu am avut încă energia să le răspund cu aceeaşi căldură.

Aş vrea să le mulţumesc tare mult şi tuturor ziariştilor, unii foşti colegi şi prieteni, care au înţeles să nu facă din una dintre cele mai dificile perioade ale vieţii mele un subiect de cancan, o marfă bună de vândut bine pe piaţă. Sunt pe mâini bune”.

mediafax.ro

Din blogosfera.

Ioan Usca.Succes

Lovitura – 1

Caius.Indicii anatomice – 11

Caius.Indicii anatomice – 12

13 noiembrie, Ziua internațională a mimului

Teatrul Masca din Capitală celebrează Ziua Internaţională a Mimului (13 noiembrie) prin prezentarea, duminică, a spectacolelor „Pierrot Lunatecul”, de la ora 12.00, la staţia de metrou Unirii 1, şi „Actorul”, la sediul instituţiei, de la ora 19.00.
Ziua Internaţională a Mimului a fost instituită la iniţiativa Institutului Internaţional de Teatru în 1998, declarat Anul Internaţional al Mimului, cu ocazia centenarului naşterii francezului Etienne Decroux – fondatorul artei „mimului corporal” sau a „mimului pur”.

„Teatrul Masca – singurul teatru de pantomimă şi gest din România va aduce, duminică, un omagiu celui care a pus bazele acestui gen teatral. De-a lungul existenţei Teatrului Masca am îmbrăţişat cu drag tehnica pantomimei, care, prin fiecare imagine, lasă loc fanteziei, producând emoţii unice fiecărui spectator”,

a declarat Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca.

mediafax.ro

Din blogosfera.

Ioan Usca.Fata Moşului

Tavi.OHANESIAN IL PUNE LA PODEA PE BASESCU:ACESTA A MINTIT,HAYSSAM NU VA VENI NICIODATA IN ROMANIA!

Theodora.Daca Basescu va promulga Legea educatiei PNL va declansa procedura de suspendare.

Gina.la taclale

Elisa.Mâncare începută în wok

CELLA.poştaşul nu (mai) sună…

FMI: PIB pe locuitor va reveni în România la nivelul din 2008 abia în 2013

Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor, unul dintre cei mai relevanţi indicatori ai nivelului de trai, va reveni în România la nivelul din anul 2008 abia în 2013, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Astfel, dacă România avea în anul 2008 un PIB pe locuitor de circa 9.500 de dolari, indicatorul a scăzut la 7.500 de dolari anul trecut, respectiv 7.390 de dolari în acest an, şi urmează să urce la 7.700 de dolari anul viitor, 8.700 de dolari în 2012 şi 9.800 de dolari în 2013.

După 2013, FMI anticipează o creştere puternică, la 11.123 dolari în anul următor, respectiv 12.660 dolari în 2015.

mediafax.ro

Majoritatii romanilor le-a fost greu si foarte greu atata in timpul guvernarii aliantei DA, a celei pesediste, peneliste cand „gaurile negre” ale economiei au fost privatizate si mii de angajati au fost disponibilizati.Poate ca unii-si amintesc de protestele de atunci, poate ca multi dintre noi am participat la mitinguri, pichetari, greve.

Mai tarziu am inteles ca asta a fost solutia cea mai buna gasita de sindicate si guvernanti, din pacate, doar pentru o perioada.Multi dintre disponibilizatii de atunci sunt deja pensionari, altii nu mai sunt printre noi.

Insa ce se intampla de cand suntem condusi de acesti incompetenti portocalii, e de domeniul horror in toate privintele.Saracia lucie e brandul de tara, injosirea, batjocorirea, condamnarea noastra la moarte (o moarte nu numai a corpului fizic, ci in special al celui spiritual), ne-au transformat in niste cadavre vii pe multi dintre noi, in timp ce ei prospera pe zi ce trece.

Oare isi inchipuie acesti guvernati cum e sa traiesti cu un salariu de 500-600 lei pe care nici macar nu-l primesti la timp?isi inchipuie ei cum e sa te gandesti cu groaza ca sosesc facturile la gaz, electicitate/Stiu cum e sa-ti fie foame?

Ticalosii, mafiotii conduc Romania dupa bunul lor plac si-n interesul lor personal, iar noi suntem niste neputinciosi, opozitia la fel.

Din blogosfera.

Theodora.O PROPUNERE DE SOLIDARITATE, CATEVA ANUNTURI SI UN INCEPUT DE POVESTE

Mirela Pete. Pecha Kucha Night, Cluj-Napoca, 2010. Viața în culori

Ioan Usca.Dezvăluiri

Dum spiro, spero.Mircea Badea si Victor Ciutacu vor protesta in fata CNA-ului

Theodora.De la motiune

Gina.ascultă clopoțelul din suflet!

Daurel.Statistic se explica,…

Tavi.BASESCU SE VREA “BAGAT IN SEAMA”LA NATO:RUSIA NU-L ACCEPTA!

Ziarul toateBlogurile.ro

60.000 de oameni, miercuri la mitingul din Piaţa Victoriei

Cateva stiri despre evenimentele zilei, un pas inainte spre demisia lor.

Confederaţiile sindicale anunţă peste 60.000 de oameni în Piaţa Victoriei, miercuri, la mitingul organizat faţă de măsurile luate de Guvern, fiind aşteptaţi chiar şi mineri, pensionari şi cetăţeni ai Capitalei nemulţumiţi.Sindicaliştii spun că sunt şanse zero ca plenul CES-ului întrunit luni să dea aviz negativ pe scrisoarea de intenţie către FMI, fiind nevoie de 34 de voturi din 45 de membri.
De putin timp a inceput sedinta CES, drept sa spun nici n-am auzit pana in aceste zile despre CES si rolul sau.
mediafax.ro


Guvernul se reuneşte în şedinţă după decizia Consiliului Economic şi Social.Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PDL, că, după întrunirea Consiliului Economic şi Social, Guvernul se va reuni în şedinţă pentru a analiza măsurile de reformă convenite cu Fondul Monetar Internaţional.

Sute de sindicalişti au pichetat Palatul Cotroceni şi sediul Guvernului. Aproximativ o sută de sindicalişti, afiliaţi la cele cinci conferedaţii sindicale, au pichetat, luni, pentru a treia zi, sediul Palatului Cotroceni, ei strigând „Jos Băsescu!”, nemulţumiţi de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.În faţa Preşedinţiei, s-au aflat sindicalişti din metalurgie, îmbunătăţiri funciare, veterinari, funcţionari publici, ei având pancarde cu mesaje „Mai am un singur dor, de Boc nu vreau sa mor”, „Fie pâinea cât de rea, tot ne luaţi un sfert din ea”, „Vă garantez cel mai spor: Spor la muncă”.

Mămici cu copii, tătici şi bunici pichetează Ministerul Muncii în semn de protest faţă de decizia privind reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Alegerile pentru conducerea centrală a PDL, amânate pentru începutul anului viitor.Conducerea PDL a decis, luni, ca alegerile pentru conducerea centrală a partidului să fie amânate pentru începutul anului viitor, a anunţat vicepreşedintele Gheorghe Flutur, care a menţionat că decizia a fost luată cu majoritate de voturi, fiind înregistrate două abţineri.

Lăzăroiu: Băsescu nu a mai mers la Realitatea şi Antena pentru a nu legitima oameni cu agende ostile.Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, luni, că Traian Băsescu a renunţat la reuniunile din Piaţa Universităţii după ce au existat câteva întâlniri „ratate” şi că şeful statului nu merge la Realitatea TV şi Antena 3 pentru că nu vrea să legitimeze oameni cu „agende politice ostile”.

Din blogosfera.

Ioan Usca.19 mai

Tavi.VICTOR PONTA:PROTESTELE DE STRADA SUNT JUSTIFICATE!!!

Mirela Pete.Despre zelist sunt zvonuri că pe viitor ne vor alcătui şi blogrollul

Ioan Usca.Obscenităţi triviale

Theodora.Nea Gogu din Afumati si ZeListul