Programul “Diagnostic Mobil – Sân şi Col uterin” al Fundaţiei Renaşterea premiat la Parlamentul European

Preşedintelui Fundaţiei ”Renaşterea”, Mihaela Geoană, i-a fost decernat, marţi seară, în cadrul Summitului European dedicat Săptămânii Europene de Prevenţie a Cancerului de Col Uterin, premiul ‘Pearl of Wisdom’, informează un comunicat remis miercuri (27 ianuarie 2010).

Programul ”Unitatea Mobilă de Diagnostic – Renaşterea” a primit cu această ocazie una dintre cele 12 distincţii care au fost oferite, în semn de recunoaştere a eforturilor excepţionale ale unor persoane/organizaţii nonguvernamentale pentru prevenirea cancerului în ţara lor. Membrii juriului sunt reprezentanţi ai ECCA (Asociaţia Europeană a Cancerului de Col Uterin) şi ai PCCP (politicieni din grupul de Prevenire a Cancerului de Col din cadrul Parlamentului European).

La 1 octombrie 2001, Fundaţia ”Renaşterea” a lansat Programul de Prevenire şi Depistare Precoce a Cancerului de Sân, însufleţită de dorinţa de a transmite femeilor convingerea că, depistatată şi tratată la timp, această boală poate fi învinsă.

sursa