Benjamin Fondane(14 noiembrie 1898 – 2 octombrie 1944), critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de etnie evreiască

B. Fundoianu - Benjamin Fondane (1898-1944)

B. Fundoianu, alias Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler [ortografiat și Wechsler]), (n. 14 noiembrie 1898, Iași – d. 2 octombrie 1944, lagărul nazist de exterminare Auschwitz, Polonia) a fost un critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de etnie evreiască.

B. Fundoianu a debutat în 1914, la 16 ani, în revista de orientare simbolistă și modernistă Viața nouă, editată de Ovid Densușianu. Este începutul unei susținute activități de poet, publicist, eseist, om de teatru. Împreună cu regizorul Armand Pascal întemeiază teatrul de avangardă Insula. Citește mult, cu fervoare, cu o receptivitate și o siguranță a judecății critice ieșită din comun. Impresiile despre literatura franceză le strânge în volumul de note de lectură Imagini și cărți din Franța. Este tot atât de interesat de fenomenul cultural și literar românesc ca și de cel european, în special francez. În 1923 se expatriază, stabilindu-se la Paris, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români și publică constant în revistele de avangardă din România. Astfel publică în revistele avangardei Integral, Unu, Contimporanul. De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieții și dedicat „virtual” lui Ion Minulescu, „primul clopotar al revoltei lirice românești”, intitulat Priveliști, îi apare în 1930, după plecarea din țară. A tradus în franceză versuri din creația lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu.

SITE OFICIAL Special consacrat lui B. Fundoianu / Benjamin Fondane, acest site face parte din programul RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE, de editare și difuzare a operei scriitorului de origine română. Inițiat și coordonat de Luiza Palanciuc și Mihai Șora, programul își propune punerea în circulație a patrimoniului intelectual și moral lăsat de B. Fundoianu/Benjamin Fondane: direct – soției sale, Geneviève Tissier-Fondane (prin testamentul literar care însoțea ultima scrisoare, trimisă din lagărul de la Drancy, în 29 mai 1944, cu o zi înainte de a fi deportat la Auschwitz) sau indirect, prin scrierile sale, atitudinile publice ori private. Situl prezintă studii, texte din periodice, extrase din operele românești și franceze, comentarii, analize, informații, anunțuri de ultimă oră, precum și o bogată bază de date iconografice.

Reclame

Ștefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875 – 22 iunie 1913), poet și traducător român

Toamnă
de Ştefan Octavian Iosif

Te uită, frunza pică irosită,
Şi vîntul geme prohodind departe !
Puţină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curînd sosită !…

Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită :
Eu singur cînt cu vocea obosită
Şi trec prin încăperile-i deşarte…

S-au dus privighetorile măiestre ;
Pustiu e cuibul blîndei turturele…
Ah, unde-i şuierul mierliţei sure !

Pierdut din stolul mîndrei lor orchestre,
Ce trist răsună cînturile mele
În liniştea adîncă din pădure…

Ștefan Octavian Iosif

Ștefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875, Brașov – 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Prima zi de şcoală

Teo Negură.Poveste de vis (48)

freestyler.dă-mi și mie trei lei

Rokssana.duzina de cuvinte 3 – nebunie

lunapatrata.Toamna cu tine…


Jorge Luis Borges omagiat de Google

google.ro

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens.

Jorge Luis Borges, “Dupa un anumit timp”

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi si nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…

Jorge Luis Borges 1951, by Grete Stern

Jorge Luis Borges(n. 24 august 1899 la Buenos Aires – d. 14 iunie 1986 la Geneva, Elveția; de fapt Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo) este unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Romancier, poet, eseist argentinian, este faimos pentru povestirile sale fantastice, în care a unit cu măiestrie idei filozofice și metafizice cu temele clasice ale fantasticului (și anume: dublul, realitatea paralela a visului, cărțile misterioase și vrăjite, salturile în timp). Adjectivul „borgezian” definește concepția despre viață ca poveste („fiction”), ca minciună, ca operă contrafăcută, dată drept adevarată (ca în faimoasele sale recenzii de cărți imaginare).

A fost influențat de autori precum Dante Alighieri, Miguel de Cervantes, Franz Kafka, H.G.Wells, Rudyard Kipling, Arthur Schopenhauer sau G. K. Chesterton.

Visul

de Jorge Luis Borges
din vol.”Celalalt, Acelasi”(1964)

De-ar fi ragaz doar visul, cum s-a zis,
O tihna pentru cugetu-ostenit,
De ce, atunci cand brusc ai fost trezit,
Crezi ca ti s-au furat comori in vis?
De ce, cand te trezesti in zori, ramai
Posac intreaga zi? Esti jefuit
De-un dar launtric si nedespartit
De tot ce-i bun in tine. Te mangai
Cu dulcea toropeala, poleita
In ceas de veghe de-un zugrav grabit
Cu vise,-al umbrei biet reflex ciuntit,
Al vistieriei, lume nenumita.
O strimba-n cioburi Ziua. Cine esti
Tu, ce-n taram de vis te regasesti?

Unei pisici

Păşeşti tiptil, că nici nu te simţim,
Învăluită-n taină şi tăcere.
Sub clar de lună, eşti ca o panteră
Pe care-n depărtare o zărim.
Parcă-mplinind porunci dumnezeieşti,
Necontenit, zadarnic încercăm
secretul nepătruns să ţi-l aflăm.
Decât apusul mai bătrână eşti.
Primeşti a mâinii mele mângâiere,
Spinarea-ncovoiată s-o-nfioare.
Din depărtări de veac vii şi uitare,
Vieţuitoare-a unei alte ere.
Nu eşti de-aici, ci dintr-un loc închis.
Stăpână peste-un vast tărâm de vis.

* Din „Aurul tigrilor”(1972).

Din blogosfera.

freestyler.jorge luis borges

Mirela Pete.Lume, lume, povestea parfumată continuă!

Gina.când suntem egali cu zeii?

Daurel.Voi incepe si postarea de azi…

Tavi.O ANALIZA PERTINENTA .COTIDIANUL.ro.:CUM A CASTIGAT PD-L IN NEAMT ,DE CE NU A RATAT USL IN MARAMURES!

freestyler.cu farurile aprinse

Rokssana.Socrate si testul celor trei

Theodora.USL este si va fi un esec electoral zice Basescu Traian presedintele “The esec”

Rezultatele alegerilor partiale parlamentare din Neamt si Maramures un esec al USL?

Gheorghe Tomozei(29 aprilie 1936 – 31 martie 1997), poet și un eseist român

Lumea care sunt

de Gheorghe Tomozei

Un fulger tânăr sângele-ţi despică
şi pentru-o clipă-n sânge ninge surd,
zăpada se străvede printre gesturi
şi de fereastra fumegând, te rupi,
şi ca un orb, în casă cauţi focul
de parcă amintirii-i este frig…
Te temi? E ziua ta. Alt an trecu,
din vârsta-n care abia înveţi să mori
şi dinţii gheaţa albă şi-o înfig
în vocea care nu mai e a ta.
Te strigi cu voce goală în oglinzi
şi viscoleşte-n palmele-căuş
dar umbra când îţi lunecă-n odaie
culorile, ca zidul ţi le sorb,
varul lor cald îl risipesc în mine
şi fără să-nţelegi, eu te trăiesc,
anul pierit, l-alătur vârstei mele
şi jefuită, brusc, de săptămâni,
de nopţi incendiate de miragii,
de zile vechi şi de tristeţi, rămâi,
mereu mai tânără iar eu, bogat,
stând adunat în faţa unei cupe
în trupul spart de răni îmi tăinui prada…
De timp despovărată-n mine treci
(îţi aminteşti, din clasele primare,
principiul vaselor comunicante?)
Dar când ai să te cheltuieşti cu totul
şi nu te vei mai oglindi-n nimic
întoarce-te pentru o oră-n zidul
în care sângele-mi cocleşte-n frescă,
şi-apoi dintre zăpezile căzute
coboară-n lumea care voi fi eu…

Gheorghe Tomozei

Ascultă-mi viaţa

de Gheorghe Tomozei

Sunt clipe când aş vrea să-ţi spun:
(cu buze închise) ascultă-mi viaţa!
Nu e nevoie s-o vezi ori s-o citeşti,
trebuie doar s-ajungi s-o asculţi.
Am avut al meu doar un pogon de cer
(un acru, un iugăr, o milă marină?)
şi sub atâta spaţiu mi-am văzut de-ale mele .
straturile de legume şi cubul cu cărţi;
bătrân agricultor de himere, cu oase troznind
de trecerea berzelor, toamna, ascultând
cu înfrigurare clinchetul radioului cu galenă
care tocmai anunţă timpul probabil de ieri.
Mi-am arat cinstit ficţiunile
cu uneltele de faianţă dogită, am aşezat
asupra lor ploaia şi pentru o singură garoafă
am pornit roţile uriaşelor mele mori de vânt.

Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, București, d. 31 martie 1997, București) a fost un poet și un eseist român.

Din blogosfera.

Caius.Periodic

Mateiu Caragiale (25 martie 1885 – 17 ianuarie 1936), poet și scriitor român

Mateiu Caragiale

Mateiu Caragiale (n. 25 martie 1885, București; d. 17 ianuarie 1936, București) a fost un autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale.

Mateiu Caragiale s-a născut la București, fiul lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. În anul 1889, tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie. În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie. Își căuta strămoșii pe care îi credea aristocrați.

În 1904 începe la Berlin studiile de drept pe care le abandonează. În anul 1921 îi apare Remember la Viața Românească. Din 1916 începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929. În același an, la 1 mai primește premiul Societății scriitorilor români.

Domniţa

de Mateiu Caragiale

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i – spelbă floare de ceară străvezie –
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir –
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.

„Nimic, nici chiar speranţa…”, Alexandru Macedonski

 

Nimic, nici chiar speranţa…
de Alexandru Macedonski

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă…
Departe laşi în urmă al visurilor rai…
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!

Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte…
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!

Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!…
Şi poate ca să fie orice după mormânt
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume

Noi aripi, — nou avânt!

Desperarea
de Alexandru Macedonski

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!…
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate…
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume…
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

 

 


 

Alexandru M. Macedonski ( 14 martie 1854 — 24 noiembrie 1920) a fost un poet şi prozator, dramaturg, şef de cenaclu literar, publicist român.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Mutantul

Gabriela Savitsky.Tsunami la Tokyo

Mirela Pete.Și totuși arta

Caius.Inocentul – 23

Ioan Usca.Tsunami

Caius.Inocentul-24

Theodora.Emil Boc prim-ministru pe viata SAU Tupeul hotului pe care il prinzi cu mana in buzunarul tau si tot el tipa ca il violentezi

Gina.e pur si mouve

Tavi.MIRCEA BANIIAS “CRETINULUL DRACULUI”AL ANCAI BOAGIU REALES LA PRESEDENTIA PD-L CONSTANTA!

‘Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!’, Radu Gyr

Radu Gyr

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

de Radu Gyr

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist și gazetar român. O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.

Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Atanasie Berzescu:

„În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)

Site dedicat poetului Radu Gyr

Din blogosfera.

Ioan Usca.2 Martie

Theodora.Post preluat: Petitie pentru semaforizarea si iluminarea trecerii de pietoni de pe DN 7, la iesire din Deva