Eveniment istoric,octombrie 1917: Revoluţia din Octombrie

Evenimentul istoric cunoscut sub denumirile de Revoluţia din Octombrie sau de Revoluţia Bolşevică, a fost lovitura de stat prin care bolşevicii au prelut puterea cu forţa de la guvernul socialist al lui Kerenski, şi care a inaugurat a doua fază a Revoluţiei Ruse din 1917. Lovitura de stat a fost organizată de bolşevici sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin şi e considerată prima revoluţie comunistă din secolul al XX-lea, revoluţie bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activităţi revoluţionare au fost cele de sub controlul Comitetului Militar Revoluţionar al Sovietului din Petrograd.

Iniţial, evenimentul era numit Revolta din octombrie sau Revolta de pe 25, aşa cum apare în prima ediţie a operelor complete ale lui Lenin. Proeminenţa evenimentului a fost scoasă în evidenţă mai târziu. Numele oficial al evenimentului în Uniunea Sovietică, începând cu a zecea aniversare din 1927, a fost Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Azi, denumirea de Revoluţia din Octombrie este folosită în mod curent, deşi istoriografia rusă modernă contestă caracterul de revoluţie populară a loviturii de stat, iar expresia Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie este folosită mai ales de partidele comuniste şi troţkiste, bunăoară de comuniştii ruşi.

Reclame