Badea Cârţan

Gheorghe Cârţan cunoscut şi sub numele de Badea Cârţan ( 24 ianuarie 1849, Cârţişoara; 7 august 1911) a fost un ţăran român originar din Cârţişoara(Sibiu), care a luptat pentru independenţa românilor din Transilvania, distribuind cărţi româneşti, aduse clandestin din România, la sate. Acest cioban simplu a rămas în istoria românilor ca un luptător pentru unirea românilor din Transilvania cu cei din Vechiul Regat, toată viaţa sa dedicând-o acestui scop.A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independenţă al României.

Reclame

Semi-eşec al summit-ului pe tema siguranţei alimentare

Conferinţa FAO de la Roma s-a încheiat.Nici acest ultim summit mondial FAO nu a dus la angajamente concrete din partea comunităţii internaţionale pentru reducerea foametei în lume.

Declaraţia finală, adoptată încă din prima zi a reuniunii, pe 15 noiembrie a reprezentat mai mult un bilanţ al problemelor deja ştiute şi o enumerare a unor declaraţii de principiu. De angajamente financiare nici vorbă, pentru că marii donatori – Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Germania şi Japonia – nu au dat curs invitaţiei directorului general FAO, senegalezul Jacques Diouf.

rfi.ro

Un român a încercat sa fure o statuie din Roma

st-francisUn român a fost prins in flagrant in timp ce încerca sa fure o statuie de bronz reprezentându-l pe Sfântul Francisc dintr-o fântâna arteziana de la Roma. Imigrantul si un complice italian au fost insa surprinsi în flagrant si arestati, informeaza editia online a ziarului La Repubblica. Statuia din bronz, care are aproximativ 1,60 metri, era pozitionata pe Bulevardul Serafico din Roma. Românul în vârsta de 49 de ani, ajutat de un italian de 47 de ani, reusisera sa urce într-un vehicul statuia reprezentându-l pe Sfântul Francisc, care are o greutate de 70-80 de kilograme. Cei doi au fost însa observati de o patrula a carabinierilor, fiind blocati si arestati. Statuia Sfântului Francisc a fost recuperata si nu a suferit avarii.

sursa

Italy: Thieves caught trying to steal bronze statue of patron saint

Manifestaţie pentru apărarea libertăţii presei la Roma

Roma : manifestaţie pentru apărarea libertăţii presei.

„Ceea ce se petrece astăzi demonstrează că adevărul şi puterea nu fac împreună casă bună”. O explozie de aplauze a urmat acestor cuvinte pronunţate de scriitorul Roberto Saviano, autorul cărţii Gommora (”Camorra este o problema europeana”) în care a denunţat sistemul economic al criminalităţii organizate. Din această cauză Saviano se află sub escortă 24 de ore din 24. Şi, totuşi, Saviano a decis să participe la manifestaţia pentru libertatea de expresie organizată la Roma de Federaţia Naţională a Presei, în numele „posibilităţii de a putea vorbi şi scrie fără a avea frica de urmări”.

„Este ciudat, spune Saviano, că se manifestează pentru libertatea presei într-o ţară europeană. Aici jurnalele nu sunt închise de către poliţia politică şi nici jurnaliştii arestaţi. Dar libertatea pentru care luptăm se numeşte posibilitatea de a vorbi şi scrie fără a fi apoi distrus din punct de vedere moral”.

Scriitorul a mai amintit că dacă presa italiană ar fi fost cu adevărat liberă să scrie, tragedii ca cea petrecută la Aquila sau, mai recent, la Messina, ar fi fost evitată.