Ștefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875 – 22 iunie 1913), poet și traducător român

Toamnă
de Ştefan Octavian Iosif

Te uită, frunza pică irosită,
Şi vîntul geme prohodind departe !
Puţină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curînd sosită !…

Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită :
Eu singur cînt cu vocea obosită
Şi trec prin încăperile-i deşarte…

S-au dus privighetorile măiestre ;
Pustiu e cuibul blîndei turturele…
Ah, unde-i şuierul mierliţei sure !

Pierdut din stolul mîndrei lor orchestre,
Ce trist răsună cînturile mele
În liniştea adîncă din pădure…

Ștefan Octavian Iosif

Ștefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875, Brașov – 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Prima zi de şcoală

Teo Negură.Poveste de vis (48)

freestyler.dă-mi și mie trei lei

Rokssana.duzina de cuvinte 3 – nebunie

lunapatrata.Toamna cu tine…


Alexandru O. Teodoreanu, Păstorel, (30 iulie 1894-1964), avocat şi scriitor, epigramist, iubitor de vinuri român

`Păstorel` (Alexandru O.) Teodoreanu

Alexandru O. Teodoreanu (30 iulie 1894-1964), cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand şi iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este “Hronicul măscăriciului Vălătuc”, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu “Gargantua şi Pantagruel”.

A fost fratele romancierului Ionel Teodoreanu.

Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decat spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.

Epigrame.

În noua eră…, În guvernul Groza…, Boi-miniştri… de Păstorel Teodoreanu

Spovedanie

de Al. O. Teodoreanu


Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

Din volumul „Caiet”, 1938

Nemurirea

de Al. O. Teodoreanu

Mormintele ne-aşteaptă cu gurile căscate.
Şi mergem toţi spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre şerpi cu solzi de aur şi ochi de nestimate.

Iubire, ură : viaţă. Lumini de chilimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbuşite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă omenire – netrebnic furnicar!

Îsi mistuie şi sorii fierbintea lor plămadă
Şi-ngheaţă (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.

Şi nici gândim că-n haos îşi va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spaţii va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă şi el o dungă-n gol,
Şi va muri cu viaţa atunci şi Nemurirea.

Din volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938

sursa

Din blogosfera.

Caius.SU

Mirela Pete.Un parc natural: Grădina Zoologică şi Botanică din Budapesta (jurnal de vacanţă IV)

Mirela Pete.Veneţia, detalii artistice

Teo Negură.Poveste de vis (42)

Ioan Usca.Catharsis

Dum spiro, spero.Sebastian Lazaroiu nu a rezolvat nimic

Theodora.Dupa Boagiu si Urban baga Norvegia in UE

Theodora.In atentia bolnavilor cronici din Romania: Este posibil ca preturile medicamentelor sa explodeze

papornitacuvorbe.Pentru că am promis ceva mai puţin “soft”…

Gina.o mână întinsă către respinși

Daurel.Despre minunata inutilitate a blogãrelii

Ulise al II-lea.Poz(n)e … rasate

Tavi.IULIAN URBAN,SORINA PLACINTA(PD-L):ISI ARATA ADMIRATIA FATA DE MACELARUL NORVEGIAN BREIVIK!CE FACE BASESCU?- TACE!

Citate Octavian Paler

Octavian Paler

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926 — d. 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.

Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur.
Dacă nu pot să fac istoria, o îndur…
Sunt consternat că s-au găsit atâtea canalii care s-au repezit să facă averi nemărginite şi să facă demagogie pe tema democraţiei la noi; sunt consternat că poporul român a îndurat şi a consfinţit asta.
Eu îmi iubesc ţara, dar din iubirea mea face parte şi disperarea mea de a vedea ce trăim şi cum trăim.
Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e dispreţul.
Unii se nasc bătrâni şi unii devin bătrâni foarte repede. Iar unii, ca mine, nu se maturizează niciodată
Eu recunosc. Nu mai cred în nimic sau aproape în nimic. Mai cred într-o Românie personală – a mea – care nu ştiu dacă a existat vreodată şi nu ştiu dacă va exista cândva, în viitor.
Am trăit în comunism – nu mi-a plăcut. Trăiesc în capitalism, dacă ăsta e capitalismul care e la noi acuma şi nu îmi place. Scor: 1–1 şi din păcate viaţa mea se va sfârşi pe această nulă.
Eu îmi dau seama că lucrurile nu se vor îndrepta în cursul vieţii mele.
Mă tem de moarte pentru că nu cred în viaţa de apoi.

Din blogosfera.

CELLA.n-am

Mirela Pete.Au înnebunit salcâmii

Ioan Usca. Ultimul Mitropolit – 21

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 22

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 23

Blog de furăciuni 2.Catrenul unui nou început

Theodora.Daca sunteti confuzi si tematori fiti ambitiosi si prizati

Theodora.Circul continua: Irinel Columbeanu ataca din nou – Monica este o persoana violenta, m-a zgariat, asta e forma ei de manifestare

Caius.Fata Moşului

Caius.Micoza

Clipe de Cluj.Zilele Arhitecturii. Cluj-Napoca, 4-7 Mai, 2011

Clipe de Cluj.Parcul sportiv şi de agrement “Dr.Iuliu Haţieganu

Daurel.Revizorul

Gina.elevi toată viața!

Dictatura justitiei.Postul negru ultima soluție

Tavi.LA CONFERINTA DE PRESA ,TRAIAN BASESCU IN LEGATURA CU NOUL ACORD CU FMI:IESIM DIN RECESIUNE ,NU SI DIN CRIZA?!

Gheorghe Tomozei(29 aprilie 1936 – 31 martie 1997), poet și un eseist român

Lumea care sunt

de Gheorghe Tomozei

Un fulger tânăr sângele-ţi despică
şi pentru-o clipă-n sânge ninge surd,
zăpada se străvede printre gesturi
şi de fereastra fumegând, te rupi,
şi ca un orb, în casă cauţi focul
de parcă amintirii-i este frig…
Te temi? E ziua ta. Alt an trecu,
din vârsta-n care abia înveţi să mori
şi dinţii gheaţa albă şi-o înfig
în vocea care nu mai e a ta.
Te strigi cu voce goală în oglinzi
şi viscoleşte-n palmele-căuş
dar umbra când îţi lunecă-n odaie
culorile, ca zidul ţi le sorb,
varul lor cald îl risipesc în mine
şi fără să-nţelegi, eu te trăiesc,
anul pierit, l-alătur vârstei mele
şi jefuită, brusc, de săptămâni,
de nopţi incendiate de miragii,
de zile vechi şi de tristeţi, rămâi,
mereu mai tânără iar eu, bogat,
stând adunat în faţa unei cupe
în trupul spart de răni îmi tăinui prada…
De timp despovărată-n mine treci
(îţi aminteşti, din clasele primare,
principiul vaselor comunicante?)
Dar când ai să te cheltuieşti cu totul
şi nu te vei mai oglindi-n nimic
întoarce-te pentru o oră-n zidul
în care sângele-mi cocleşte-n frescă,
şi-apoi dintre zăpezile căzute
coboară-n lumea care voi fi eu…

Gheorghe Tomozei

Ascultă-mi viaţa

de Gheorghe Tomozei

Sunt clipe când aş vrea să-ţi spun:
(cu buze închise) ascultă-mi viaţa!
Nu e nevoie s-o vezi ori s-o citeşti,
trebuie doar s-ajungi s-o asculţi.
Am avut al meu doar un pogon de cer
(un acru, un iugăr, o milă marină?)
şi sub atâta spaţiu mi-am văzut de-ale mele .
straturile de legume şi cubul cu cărţi;
bătrân agricultor de himere, cu oase troznind
de trecerea berzelor, toamna, ascultând
cu înfrigurare clinchetul radioului cu galenă
care tocmai anunţă timpul probabil de ieri.
Mi-am arat cinstit ficţiunile
cu uneltele de faianţă dogită, am aşezat
asupra lor ploaia şi pentru o singură garoafă
am pornit roţile uriaşelor mele mori de vânt.

Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, București, d. 31 martie 1997, București) a fost un poet și un eseist român.

Din blogosfera.

Caius.Periodic

Nicolae Tonitza(13 aprilie 1886 – 26 februarie 1940), pictor şi grafician român

Nicolae Tonitza-Mama si copil

Nicolae Tonitza-Mama si copil

Nicolae Tonitza – Fetiţa pădurarului

Nicolae Tonitza – Maci

tonitza19233

Nicolae Tonitza

Nicolae Tonitza (13 aprilie 1886, Bârlad – 26 februarie 1940, Bucureşti) a fost un pictor şi grafician român, interpret al „tristeţelor luxuriant colorate” şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată.

La fel ca şi în cazul altor artişti, viaţa lui Tonitza se împleteşte cu creaţia sa. S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei şi ai lui Neculai Toniţă. În 1902 părăseşte Bârladul pentru a se înscrie la Şcoala naţională de Belle-Arte din Iaşi, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici şi Emanoil Bardasare (dar nu va putea să îşi ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenţilor).

În 1903 cunoaşte Italia, în cadrul unei excursii a studenţilor de la Arheologie din Bucureşti, condusă de profesorul Grigore Tocilescu. Vacanţa următoare rămâne în ţară, unde, împreună cu alţi colegi, zugrăveşte biserica din sat.Pridvorul bisericii a fost pictat in 1835 de pictori amatori.
Manastirea Durau.Pronaosul, naosul si altarul au ramas nepictate pana in 1935, cand, prin stradania doctorului Paul Gotcu si cu sprijinul credinciosilor, interiorul va fi impodobit cu pictura in ceara, executata de studenti si absolventi ai Academiei de Arte Frumoase din Iasi – printre ei si Corneliu Baba – calauziti de dascalul lor, Nicolae Tonitza.

Sub indrumarea maestrului, pictorii umanizeaza foarte mult personajele, conferindu-le si cate ceva din specificul popular romanesc. In dreapta este ilustrata Nasterea Mantuitorului, in care se observa la Pruncul Iisus ochii de copil specifici picturii lui Tonitza.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Azilul de noapte

Caius.Indicii anatomice – 22

Clipe de Cluj.Parfumul Clujului

Theodora.De ce nu cred ca Bianca Drăgușanu si Adrian Cristea s-au casatorit in secret?

Daurel.Ca multa lume…

Gina.iepurașul florar

Nascuti in 6 ianuarie:Ion Heliade-Rădulescu, Ionel Teodoreanu, Ion Minulescu

Ion Heliade Radulescu

Ion Heliade-Rădulescu(n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

 

Ionel Teodoreanu

Ionel Teodoreanu (n. 6 ianuarie 1897, Iași – d.3 februarie 1954, București) este un romancier și avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței.

 

Ion Minulescu

 

Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.


Destăinuirea

de Ion Heliade Rădulescu

I
Inima-mi obosită — şi nu de ani, nu încă, –
Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc;
Valuri, criveţe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă
Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc.

Pe la-nceputul verii vifore prea geroase
Asupră-i se răscoală s-o-ngheţe-aci pe loc,
Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase
Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc!

Un foc! şi ca acela ce arde-ntr-o câmpie
Albită de troiene şi toată-n vijelie,
Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat,

Arsura e într-însul, care îl mistuieşte,
Şi nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzeşte;
Lumina-i face groază şi celui îngheţat.

II

S-o face el cenuşă? vreun pârjol v-aduce?
Nu ştiu… Dar a lui urmă neştearsă-n veci va fi
Şi oricând călătorul pasul p-aci-şi va duce,
Oprindu-s-o să zică: “Odat-a ars aci.”

Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume,
Străin şi rece fie oricând aicea jos,
Şi fără să-l cunoască, sa-l vază veacuri, lume
Ca meteor de groază, comet prea fioros!

Fără să-i ştie drumul şi d-unde oare vine,
Dincolo el de faţă să se vedească bine
Ş-acolo să m-arate şi eu cine am fost.

Fi-mi-va el spre osândă? Fi-mi-va spre răsplătire?
Dragoste e fiinţa-i, rază de nemurire,
Fala vieţii mele şi însuşi al meu post.

III

Sub degete-mi răsună, liră, te-nfiorează,
Spune ce e poetul în ast loc osândit,
Cum el dintr-însul raiul oriunde-nfiinţează
Şi-şi face fericirea din bine-nchipuit.

Când cântă el, s-aude, veacurile răsună; .
Când se închină, cerul el îl coboară jos;
Dragostea lui e flăcări şi ura lui detună,
Blândeţea-i e seninul acel mai luminos.

Ferice de acela pe care el slăveşte!
La nemurire zboară, ce el i-o pregăteşte;
În buza lui e slava ce duhu-i şi-a croit;
În mână-i e cununa ce-n veci stă înverzită,
În pieptu-i e altarul pe care e slăvită
Aleasa frumuseţe ce el a-nvrednicit.

IV

Cerul e al meu templu şi singura-nchinare,
Seninul lui e semnul prin care îl slăvesc;
Prin albăstruia-i faţă se-nsufl-a mea cântare,
Luceferii lui raze de viaţă-mi răspândesc.

Acolo e nădejdea-mi ce-n veci ea îmi zâmbeşte,
D-acolo aştept roua, balsam mântuitor;
Aci a mea trufie se-nchină, se smereşte,
Şi înainte-i taină nu este al meu dor.

Muza-mi se umileşte, lira-mi abia suspină,
Geniu-şi pierde zborul şi fruntea-mi se înclină;
Din versuri îndrăzneala cu totul a lipsit.

Inima-mi în tăcere aşteaptă-n mărmurire
Rază de mângâiere l-a sa destăinuire…
E ceasul închinării! şi… omul stă smerit,

(1836)

Epilog sentimental

de Ion Minulescu


Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!…
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?…

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!…
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?…

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!…
Nu le cunoşti?…
Încearcă –
Şi-ai să ţi le-aminteşti!

Din blogosfera.

Ioan Usca.Tempi passati

Mirela Pete.Al Di Meola sau jazz fusion cu influențe latine

Theodora.Primul pas spre victorie – Se va constitui Alianta de Centru-Dreapta intre PNL si PC

Sebra.Balconul te ridică, balconul te coboară

Ziarul toateBlogurile.ro

George Bacovia, Monosilab de toamnă

George Bacovia

George Bacovia (n. 4/17 septembrie 1881, Bacău – m. 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira.

George Andone Vasiliu (numele de naștere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu și atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, „Liceu”. În 1898 își pune pe note câteva poezii precum și altele de Mihai Eminescu si Ștefan Petică. Vădește mare talent la desen. Se dovedește foarte bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențiază la gimnastică. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru „desen artistic de pe natură”. Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Și toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.

Monosilab de toamnă

de George Bacovia

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.
În tăcerea grea, gând şi animal
Frânt.

În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.
Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.

În van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plânge… anii tăi, anii mei
Trec.

Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.
În curând, încet va cădea în vid
Tot.

O, va fi cândva altfel natural,
Bis.
Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

Din blogosfera.

Nataşa.Remediu

Mirela Pete.Alege mărul!

Theodora.Daca in Brazilia se poate in Romania de ce nu s-ar putea?

CELLA.Cu drag

Ioan Usca.De unică folosinţă

Ioan Usca.Imagine

Caius.Prima casă

Daurel.O poza care spune totul…

Tavi.ASSOCIATED PRESS:”NEMULTUMIREA POPULATIEI CARE CRESTE FATA DE TRAIAN BASESCU,CARE JOACA ROLUL -CHEIE IN DECIZIILE EXECUTIVULUI!

Ziarul toateBlogurile.ro

„Cine nu cade, nu se poate înălţa”, Marin Preda

Marin Preda

Humorul ne salvează. A şti să râzi în clipe tragice înseamna a stăpâni tragicul.

Nedând expresie gândurilor care ţi se îmbulzesc la poarta vorbirii, ele se retrag de la sine şi descoperi cu bucurie că exprimarea lor nu era necesară.

Sunt lucruri care nu se spun şi, dacă am formula totul numai prin cuvinte, valoarea cuvintelor ar scădea.

Cine nu cade, nu se poate înălţa.

Marin Preda ( 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un nuvelist, romancier, scriitor și director de editură român.

Opere:

1949 – Ana Roșculeț
1952 – Desfășurarea
1955 – Moromeții, volumul I
1956 – Ferestre întunecate
1959 – Îndrăzneala
1962 – Risipitorii
1967 – Moromeții, volumul II
1968 – Intrusul
1972 – Imposibila întoarcere
1972 – Marele singuratic
1973 – Întâlnirea din pământuri (ediția a 2-a)
1975 – Delirul
1977 – Viața ca o pradă
1980 – Cel mai iubit dintre pământeni

Din blogosfera.

Theodora.Un raspuns pentru domnul Volodea Tismaneanu

Caius.Preferinţe

Elisa.Schimbarea la faţă a Domnului Iisus Hristos

Ioan Usca.Inocentul – XXV

Ioan Usca.Inocentul – XXVI

Nataşa.Deosebiri

Daurel.Unde curge lapte si miere

Gina.adesea verdele este prea verde

Tavi. A.P.DESPRE REGIMUL BASESCU:ACESTA ESTE CRITICAT DE INSTITUTE FOR PUBLIC POLICY RESEARCH-IN PARLAMENTUL BRITANIC!!!

Henri Coandă (7 iunie 1886 – 25 noiembrie 1972)

Henri Marie Coandă (7 iunie 1886 – 25 noiembrie 1972) a fost un academician şi inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele.

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui fusese generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti şi fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

Încă din copilărie viitorul inginer şi fizician era fascinat de miracolul vântului, după îşi va şi aminti mai târziu.

Datorită firii sale şi spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut şi obţinut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâştigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan – Teheran – Tibet. La întoarcere pleacă în Franţa şi se înscrie la Şcoala superioară de aeronautică şi construcţii, nou înfiinţată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca şef al primei promoţii de ingineri aeronautici.

Avionul cu reacţie al lui Coandă (realizat în 1910) - Coandă-1910.

Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel şi savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obţină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile şi a construit în atelierul de carosaj al lui [Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă de fapt un avion cu reacţie, fără elice, numit convenţional Coandă-1910 pe care l-a prezentat la al doilea Salon internaţional aeronautic de la Paris 1910.

Henri Coandă revine definitiv în ţară în 1969 ca director al Institutului de creaţie ştiinţifică şi tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la Bucureşti, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Inventii:

* Platformă mobilă pentru experimente aerodinamice. Dispozitivul era montat pe un tren, iar experimentele se desfăşurau în mişcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint Quentin. Astfel a putut face determinări cantitative aeronautice, folosind un tunel de vânt cu fum, o balanţă aerodinamică şi o cameră fotografică specială, de concepţie proprie. Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcţional pentru viitoarele sale avioane.
* 1911: În Reims, Henri Coandă prezintă un avion dublu motor cu o singură elice.
* 1911-1914: În calitatea sa de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează câteva avioane „clasice” (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câştigă premiul întâi la Concursul internaţional al aviaţiei militare din Anglia.
* 1914-1916: Henri Coandă lucrează la Dalauney-Belleville Airplanes în Saint Denis. Aici proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a şi participat.
* Invenţia unui nou material de construcţie, beton-lemnul, folosit pentru decoraţiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iaşi, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă)
* 1926: În România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecţie a lichidelor în sol. E folosit în prospectarea petroliferă.
* În Golful Persic inventatorul român construieşte un echipament oceanic de depozitare a petrolului extras departe de malul mării.
* Efectul Coandă. Primele observaţii le face cu ocazia studierii primului avion cu reacţie din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că flăcările şi gazul incandescent ieşite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după peste 20 de ani de studii ale lui şi altor savanţi, inginerul român a formulat principiul din spatele aşa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral.

Din blogosfera.

Theodora.EU I-AS SPUNE LISTA TRADATORILOR DE NEAM SI TARA

Elisa.Petunia roz

Ioan Usca.Dreptate fortuită

Mirela Pete. Strawberries, cherries and an angel’s kiss in spring

Tavi.CANCELARUL BASESCU LUAT IN COLIMATOR DE PSD

Mi-e dor de tine.Tudor Arghezi

La multi ani tuturor Constantinilor si Elenelor!La multi ani, Elena Udrea!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sînul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De şoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strîngă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea.

Tu nu ştii, că la rău şi bine,
Inima, gîndul meu, lipite sînt de tine,
Ca iedera te înfăşoară
Sufletul meu, cu frunza lui uşoară.
Tulpina ta se-nalţă pîn’ la stele
Strînsă de vrejul gîndurilor mele.
Tu nu ştii că eşti totul pentru mine,
Lumina mea şi zările senine,
Văzduhul nalt şi apa ce o sorb,
Sufletul meu fără de tine-i orb,
Mîna tînjeşte, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de săcară fără ploaie.
Pămîntul meu te cere, cerul meu,
În care-aud şoptind pe Dumnezeu.
Grădina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
Ţîşnind în sus în soare
Şi-aducătoare de răcoare.

Vino, femeia mea, să te mîngîi
De-a lungul pînă la călcîi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămînţi ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde şi topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea şi lină
Du-mi-o-n adînc şi în lumină.

Te cînt ca un copil bătrîn,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sîn,
Lasă-te-ntreagă să îţi leagăn moale
În luntre farmecele tale
Şi frumuseţile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neştiute
Decît de robul tău care te cîntă,
Vino încet şi mă-nveşmîntă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu eşti iubita mea,
Stăpîna mea,
Durerea mea şi bucuria mea.
Noi sîntem unul amîndoi
Ca un altoi lîngă un alt altoi
Şi-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărţi legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, pînă la moarte.
Să nu mai ştiu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare şi de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rîndunea
Iubita mea, femeia mea.

Tudor Arghezi (21 mai 1880, Bucureşti – 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea liricii româneşti sub influenţa baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire şi Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum şi literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestaţi din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuşi scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeşului.