Nascuti in 6 ianuarie:Ion Heliade-Rădulescu, Ionel Teodoreanu, Ion Minulescu

Ion Heliade Radulescu

Ion Heliade-Rădulescu(n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

 

Ionel Teodoreanu

Ionel Teodoreanu (n. 6 ianuarie 1897, Iași – d.3 februarie 1954, București) este un romancier și avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței.

 

Ion Minulescu

 

Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.


Destăinuirea

de Ion Heliade Rădulescu

I
Inima-mi obosită — şi nu de ani, nu încă, –
Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc;
Valuri, criveţe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă
Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc.

Pe la-nceputul verii vifore prea geroase
Asupră-i se răscoală s-o-ngheţe-aci pe loc,
Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase
Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc!

Un foc! şi ca acela ce arde-ntr-o câmpie
Albită de troiene şi toată-n vijelie,
Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat,

Arsura e într-însul, care îl mistuieşte,
Şi nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzeşte;
Lumina-i face groază şi celui îngheţat.

II

S-o face el cenuşă? vreun pârjol v-aduce?
Nu ştiu… Dar a lui urmă neştearsă-n veci va fi
Şi oricând călătorul pasul p-aci-şi va duce,
Oprindu-s-o să zică: “Odat-a ars aci.”

Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume,
Străin şi rece fie oricând aicea jos,
Şi fără să-l cunoască, sa-l vază veacuri, lume
Ca meteor de groază, comet prea fioros!

Fără să-i ştie drumul şi d-unde oare vine,
Dincolo el de faţă să se vedească bine
Ş-acolo să m-arate şi eu cine am fost.

Fi-mi-va el spre osândă? Fi-mi-va spre răsplătire?
Dragoste e fiinţa-i, rază de nemurire,
Fala vieţii mele şi însuşi al meu post.

III

Sub degete-mi răsună, liră, te-nfiorează,
Spune ce e poetul în ast loc osândit,
Cum el dintr-însul raiul oriunde-nfiinţează
Şi-şi face fericirea din bine-nchipuit.

Când cântă el, s-aude, veacurile răsună; .
Când se închină, cerul el îl coboară jos;
Dragostea lui e flăcări şi ura lui detună,
Blândeţea-i e seninul acel mai luminos.

Ferice de acela pe care el slăveşte!
La nemurire zboară, ce el i-o pregăteşte;
În buza lui e slava ce duhu-i şi-a croit;
În mână-i e cununa ce-n veci stă înverzită,
În pieptu-i e altarul pe care e slăvită
Aleasa frumuseţe ce el a-nvrednicit.

IV

Cerul e al meu templu şi singura-nchinare,
Seninul lui e semnul prin care îl slăvesc;
Prin albăstruia-i faţă se-nsufl-a mea cântare,
Luceferii lui raze de viaţă-mi răspândesc.

Acolo e nădejdea-mi ce-n veci ea îmi zâmbeşte,
D-acolo aştept roua, balsam mântuitor;
Aci a mea trufie se-nchină, se smereşte,
Şi înainte-i taină nu este al meu dor.

Muza-mi se umileşte, lira-mi abia suspină,
Geniu-şi pierde zborul şi fruntea-mi se înclină;
Din versuri îndrăzneala cu totul a lipsit.

Inima-mi în tăcere aşteaptă-n mărmurire
Rază de mângâiere l-a sa destăinuire…
E ceasul închinării! şi… omul stă smerit,

(1836)

Epilog sentimental

de Ion Minulescu


Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!…
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?…

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!…
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?…

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!…
Nu le cunoşti?…
Încearcă –
Şi-ai să ţi le-aminteşti!

Din blogosfera.

Ioan Usca.Tempi passati

Mirela Pete.Al Di Meola sau jazz fusion cu influențe latine

Theodora.Primul pas spre victorie – Se va constitui Alianta de Centru-Dreapta intre PNL si PC

Sebra.Balconul te ridică, balconul te coboară

Ziarul toateBlogurile.ro

Reclame

„Cine nu cade, nu se poate înălţa”, Marin Preda

Marin Preda

Humorul ne salvează. A şti să râzi în clipe tragice înseamna a stăpâni tragicul.

Nedând expresie gândurilor care ţi se îmbulzesc la poarta vorbirii, ele se retrag de la sine şi descoperi cu bucurie că exprimarea lor nu era necesară.

Sunt lucruri care nu se spun şi, dacă am formula totul numai prin cuvinte, valoarea cuvintelor ar scădea.

Cine nu cade, nu se poate înălţa.

Marin Preda ( 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un nuvelist, romancier, scriitor și director de editură român.

Opere:

1949 – Ana Roșculeț
1952 – Desfășurarea
1955 – Moromeții, volumul I
1956 – Ferestre întunecate
1959 – Îndrăzneala
1962 – Risipitorii
1967 – Moromeții, volumul II
1968 – Intrusul
1972 – Imposibila întoarcere
1972 – Marele singuratic
1973 – Întâlnirea din pământuri (ediția a 2-a)
1975 – Delirul
1977 – Viața ca o pradă
1980 – Cel mai iubit dintre pământeni

Din blogosfera.

Theodora.Un raspuns pentru domnul Volodea Tismaneanu

Caius.Preferinţe

Elisa.Schimbarea la faţă a Domnului Iisus Hristos

Ioan Usca.Inocentul – XXV

Ioan Usca.Inocentul – XXVI

Nataşa.Deosebiri

Daurel.Unde curge lapte si miere

Gina.adesea verdele este prea verde

Tavi. A.P.DESPRE REGIMUL BASESCU:ACESTA ESTE CRITICAT DE INSTITUTE FOR PUBLIC POLICY RESEARCH-IN PARLAMENTUL BRITANIC!!!

În oraşul cu trei sute de biserici.Ion Minulescu

În oraşul cu trei sute de biserici
de Ion Minulescu

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna…
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
– Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?…
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?…
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!…
– Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?…
Să ne spună…
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
– Să ne spună… să ne spună…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot – nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!…

Ion Minulescu (6 ianuarie 1881, Bucureşti – 11 aprilie 1944, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Tot in 6 ianuarie s-a nascut si Ionel Teodoreanu ( 6 ianuarie 1897, Iaşi – 3 februarie 1954, Bucureşti) este un romancier şi avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei şi adolescenţei.

Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880-19 octombrie 1961)

Chiar daca a dat peste noi gripa porcina, chiar daca suntem in criza economica si politica, chiar daca se apropie alegerile prezidentiale, ar fi bine sa ne amintim de un mare scriitor roman,Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880, Paşcani –  19 octombrie 1961, Bucureşti) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcţii sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele şi povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian, precum şi o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.


Mihail Sadoveanu – Dumbrava minunată

Ideea:Jocul ielelor e jocul ideilor,Camil Petrescu

musasbaldassare-peruzzi-jpg

Ideea

Jocul ielelor e jocul ideilor
Bibliotecile cu rafturi si zabrele
Sunt pline
De tomuri grele
Pergamente si colectii vechi nepretuite
Legate-m marochine,
In care zac oranduite
Ierarhic subt capitole si titluri
Mii si milioane de idei,
In zeci de mii de tomuri, anexe
Si opuscule
Cu pagini incarcate de calcule subtile
Ca mici desemne
-Arabescuri-
De cercuri seci, de semne
Si magice majuscule.

Dar in ele
Nu sunt decat cadavre de idei,
Caci scrisul tot
E doar gandire vested conservata
Si-nchisa subt formule si subt chei.

Batranii in halaturi vechi,
Cu ochelarii petrecuti dupa urechi,
Uscara
Insectele-n vitrina,
Ca specii rare
Salbatecii codri in ierbare,
Pamantul necuprins, in petece de harti,
Ideile, in prafuite carti.

Si-acuma toate poarta cifre
Si litere latine
In tomuri sigilate-n marochine;
Iar poezia lor,
Astmatice avanturi de simboluri
Zadarnic incercand sa urce-n goluri.

Dar eu
Eu am vazut idei.

Intaia oara, brusc, fara sa stiu,
De dincolo de lucruri am vazut ideea,
Cum vezi, cand se despica norii grei
Si negri
Zigzagul de argint al fulgerului viu.

Si de atunci
-Nelinistit de departarea suava si adanca
De toate talcurile, cheile-
Ca un bolnav cu ochii tintuiti de luna
Pe care norul o ascunde inca,
Fara durere, fara bucurie,
Eu caut in natura pretutindeni, ideile.

Atent si rabdator
Deci le pandesc prelung staruitor
Cum asteptam pe cand eram copil,
Privind prin crapatura gardului
Ograda si ruina caselor pustii
Sa vad cum se ivesc stafii.

Crescut din zilele de ieri,
Nelinistit de marile taceri,
Pandesc si azi prelung staruitor,
Caci si acum din lucruri si vederi
Ideea se aduna
Stravezie, dar precisa si intreaga,
Asa cum se incheaga
Subt privirea unui dervis,
O figura, pe apa unui lac,
In umbra limpezita de copac.

Dar de cate ori descopar, uimit
Cu-nfiorari de vesti rostite-n soapte,
-Freamat nocturn de ulmi-
Ca ideile-s de mult
Alaturea de mine, culmi
Imense si nebanuite, sosite-n noapte…

De-atatea ori
Ca niste munti colosi de ghiata
Plutind subt apa, venind prin palele de ceata.

Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinati si mistuiti launtric,
Cu sufletul marit
Caci am vazut idei.

Camil Petrescu (22 aprilie 1894 – 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie şi poet. El pune capăt romanului tradiţional şi rămâne în literatura noastră în special ca iniţiator al romanului modern.