La multi ani, Mircea Dinescu!

La multi ani, Mircea Dinescu!

Mircea Dinescu

Mircea Dinescu (n. 11 noiembrie 1950, Slobozia) este un scriitor, publicist și om de afaceri român.

Sunt tânăr, Doamnă

de Mircea Dinescu

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost

şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!

Din blogosfera.

Theodora.Stati linistiti la locurile voastre! – Maine 11.11.2011 la noi nu o sa vina Sfarsitul Lumii

Gabriela Savitsky.Ce facem când nu facem nimic

Elisa.Calculele privind banii de pensie in 35 de ani de munca

Rokssana.fereastra

Amintiri din filumenie.Vechi scăpărări (091111)

Teo Negură.Sindicatul bunelor maniere

lunapatrata.Cocoselul…

Gina.cine , ce ( mai) suntem?

Tavi.FAZ: TRAIAN BASESCU A ACORDAT UN INTERVIU COTIDIANULUI GERMAN IN CARE A OMIS SA SPUNA DE CE A FOST CHEMAT IN GERMANIA?PENTRU DEMISIE.

Reclame

Mihail Sadoveanu(5 noiembrie 1880 – 19 octombrie 1961), scriitor român

Mihail Sadoveanu(5 noiembrie 1880 - 19 octombrie 1961), scriitor român

Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.

Unii prieteni sunt umbre, nu apar decât când e Soare.

Dacă prostia ar produce suferinţă, sunt oameni care ar trebui să umble urlând de durere.

Dumbrava minunata de Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani – d. 19 octombrie 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian), precum și o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.

Din blogosfera.

freestyler.ce mai citim?

Mirela Pete.Miresme de departe…ca să ne fim mai aproape. Parfumul fructelor exotice. Poveste parfumată

Rokssana.Nina Cassian

Theodora.Ce iti dorim o sa si primesti

innerspacejournal.Parfum de fructe exotice

Daurel.Cele mai multe spamuri…

lunapatrata.Andre Rieu…

Teo Negură.Poveste de vis (56)

George Bacovia (17 septembrie 1881 – 22 mai 1957), poet român

violet sunrise

Matinală

Aurora violetă
Plouă rouă de culori –
Venus, plină de fiori,
Pare-o vie violetă.

Bat la geamul tău încet,
Bat cu-o rază sângeroasă –
Vino, floare somnoroasă,
Cât pe zări e violet.

Plâns de ape se repetă,
Încă totu-i adormit –
Ca în vise s-a pornit
Roata morii – violetă.

Gol e-al sânului buchet,
Floare goală, somnoroasă…
Trist, cu roza sângeroasă,
Bat în geamul violet.

Aurora violetă
Se pătează de culori –
Venus, pală de fiori,
Pare-o stinsă violetă…

autumn in the village

Monosilab de toamnă

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.

În tăcerea grea, gând şi animal
Frânt.

În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.

Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.

În van peste foi, singur, un condei
Frec.

Lampa plânge… anii tăi, anii mei
Trec.

Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.

În curând, încet va cădea în vid
Tot.

O, va fi cândva altfel natural,
Bis.

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

George Bacovia

George Bacovia ( 4/17 septembrie 1881, Bacău – 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez.

George Andone Vasiliu (numele de naştere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Şcoala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În acelaşi an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu şi atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, „Liceu”. În 1898 îşi pune pe note câteva poezii precum şi altele de Mihai Eminescu si Ştefan Petrică. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul Tinerimii române pentru „desen artistic de pe natură”. Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Şi toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.

Panait Istrati:”Este îngrozitor să n-ai un prieten căruia să-i spui cât eşti de fericit sau de trist.”

Panait Istrati, scriitorul român de expresie franceză se naşte la Brăila, ca fiu natural al spălătoresei Joiţa Istrate şi al unui contrabandist grec. Crescut la Baldovineşti, satul mamei sale, urmează cu greu şcoala primară, în 6 ani, ramînînd doi ani repetent. E ucenic într-o cîrciumă, plăcintar, vînzator ambulant, ca să-şi cîştige existenţa. Copilul sărac începe să citească mult. Călătoreşte hoinar la Bucureşti, Constanţa, Cairo, Neapole. Este atras de sindicate şi de programul socialiştilor. Vagabondează din nou prin lume (Cairo, Paris, Elveţia). Vieţuind în mizerie, se îndreapta spre Nisa, bolnav şi singur pe lume, unde în 1921 încearcă să se sinucidă. Este salvat. Îi adresează o scrisoare lui Romain Rolland, acesta îi răspunde şi, în 1923, apare povestirea “ Chira Chiralina “, cu prefaţa cunoscutului scriitor.

Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff şi apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara:

„Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicaţie. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. […] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean”.

În 1927, vizitează Moscova si Kievul (asistă la turnarea filmului după această povestire). În 1929 revine în U.R.S.S. şi află, pe viu,adevărurile despre dictatura comunistă a lui Stalin. Scrie apoi celebra carte “ Spovedania unui învins “. În sufletul său izbucneşte o gravă criză de conştiinţă,mai ales ca foştii prieteni comunişti îl acuză de fascism. Revine în ţara bolnav şi demoralizat. Se tratează la Nisa de tuberculoză, se întoarce la Bucureşti şi, izolat şi neocrotit, moare la Sanatoriul Filaret.

Prozele şi romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ţinuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase şi religii şi diverse oraşele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieţii. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză şi română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

George Călinescu (19 iunie 1899 – 12 martie 1965), critic, istoric literar, scriitor român

Frunza

George Calinescu

Din frunzele ce-n geam

Azi s-au lovit într-una,

Căzând sub pom morman,

Ţi-am pus în carte una,

Bătând în roşiatic,

Ca un ţesut domnesc,

Cu fire de jăratic

Ce încă mai sclipesc.

E moale ca atlazul,

Şi ca o gură mută

Ce străbătând obrazul

Pe pleoape te sărută.

Precum într-un ghioc

Asculţi al mării hohot,

În foaia mea de foc

Cad frunzele cu şoşot.

Auzi foşnirea lină,

Suspinul lor uşor,

Atunci când prin grădină

Le-mpinge un picior.

Sau când le-alungă vântul

Pe drumuri şi-n oraşe,

Cântând pe tot pământul

Preludii uriaşe.

O, Til, ţi-am pus în carte

O frunză de atlaz,

Prin care de departe

Te mângâi pe obraz.

(„Lauda lucrurilor – Statornicie”, 1963)

O, tu, cu ochi albaştri …

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

Aşa desigur sunt făpturile cereşti,

Pe care le vedeam, copil, întraripate,

Cu câte-un crin în mână şi pletele pe spate.

Când te cuprind de mijloc îmi pare că e vis,

Că mi-a picat un înger de sus, din paradis.

Cu mare sfiiciune pe-obrazul tău pun gura,

Gustându-i ameţit aroma şi căldura.

De mă pecetltuieşte buza-ţi trandafirie,

Mă simt înviorat ca de-o eucaristie,

Mă-ntreb de-i cu putinţă ca tu să mă iubeşti.

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

Mângâie-mă cu mina ta cea copilarească,

Îneacă-mă cu coama ta supraomenească,

Ce cade ca o creangă pletoasă şi divină,

Cu un miros de cinam şi frunze de lumină.

Fă-mi cerc pe după gât cu braţul tău subţire,

Aşa cum se cuvine smeritului tău mire,

Şi lasă-te uşoară când cu un salt vânjos

Te duc în patul biblic de cedru şi-abanos,

Neprihănită, goală, zvâcnind fără veşmânt

Să dormi cu mine noaptea în sfânt aşezământ.

În raiul tău suav mă-mbii şi mă sfinteşti,

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

George Călinescu

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București — d. 12 martie 1965, Otopeni ) a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semnează întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică.

Din blogosfera.

Ioan Usca.Comentarii la Facerea – 1

Rokssana.Traiti prezentul

Emil Cioran (8 aprilie 1911- 20 iunie 1995), filozof și scriitor român stabilit în Franța

Emil Cioran

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit ca apatrid (fără cetățenie) până la moarte.Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă „incoveniența existenței”.

În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.

Emil Cioran, supranumit „filosoful disperării”, ar fi împlinit vârsta de 100 de ani pe 8 aprilie

Descris de editorii AFP drept un „aristocrat al dubiului şi un dandy al metafizicii”, scriitorul român Emil Cioran, ale cărui opere au fost scrise majoritar în limba franceză, decedat la Paris în 1995, ar fi împlinit vârsta de 100 de ani pe 8 aprilie.

COMENTARIU: A doua moarte a lui Emil Cioran

Onor statul român, cocoşat de austeritate, şi-a întors buzunarele pe dos, a ridicat din umeri a neputinţă şi s-a pleoştit în poziţia „ghiocel”: n-are bani de adus acasă frânturile din viaţa lui Emil Cioran.

Biblioteca Centrală Universitară şi TVR nu au reuşit să cumpere niciunul din manuscrisele şi documentele lui Cioran

Biblioteca Centrală Universitară (BCU) şi Televiziunea Română (TVR), care au participat împreună la licitaţia manuscriselor şi documentelor lui Emil Cioran, nu au reuşit să achiziţioneze niciun obiect al scriitorului, întrucât un licitator a plătit pentru toate loturile la sfârşitul licitaţiei.

Toate obiectele lui Emil Cioran scoase la licitaţie joi au fost cumpărate de un român , pentru suma de 405.000 euro. Potrivit unor surse, cumpărătorul este un român din SUA şi a licitat prin telefon.

Din blogosfera.

Theodora.Un barbat de 41 de ani a murit in fata spitalului desfiintat SAU Ce le doresc eu celor care au hotarat desfiinarea spitalelor

Ioan Usca.Pisikalia – 3

Gina.Bourbon Jazz Unit

Tavi.REGIMUL CRIMINAL BASESCU-EXTERMINA SI COPII CU DIZABILITATI-SPITALUL TUTOVA -CARE TRAIA DIN SPONSORIZARI A FOST DESFIINTAT!

Mateiu Caragiale (25 martie 1885 – 17 ianuarie 1936), poet și scriitor român

Mateiu Caragiale

Mateiu Caragiale (n. 25 martie 1885, București; d. 17 ianuarie 1936, București) a fost un autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale.

Mateiu Caragiale s-a născut la București, fiul lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. În anul 1889, tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie. În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie. Își căuta strămoșii pe care îi credea aristocrați.

În 1904 începe la Berlin studiile de drept pe care le abandonează. În anul 1921 îi apare Remember la Viața Românească. Din 1916 începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929. În același an, la 1 mai primește premiul Societății scriitorilor români.

Domniţa

de Mateiu Caragiale

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i – spelbă floare de ceară străvezie –
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir –
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.