Jorge Luis Borges omagiat de Google

google.ro

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens.

Jorge Luis Borges, “Dupa un anumit timp”

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi si nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…

Jorge Luis Borges 1951, by Grete Stern

Jorge Luis Borges(n. 24 august 1899 la Buenos Aires – d. 14 iunie 1986 la Geneva, Elveția; de fapt Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo) este unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Romancier, poet, eseist argentinian, este faimos pentru povestirile sale fantastice, în care a unit cu măiestrie idei filozofice și metafizice cu temele clasice ale fantasticului (și anume: dublul, realitatea paralela a visului, cărțile misterioase și vrăjite, salturile în timp). Adjectivul „borgezian” definește concepția despre viață ca poveste („fiction”), ca minciună, ca operă contrafăcută, dată drept adevarată (ca în faimoasele sale recenzii de cărți imaginare).

A fost influențat de autori precum Dante Alighieri, Miguel de Cervantes, Franz Kafka, H.G.Wells, Rudyard Kipling, Arthur Schopenhauer sau G. K. Chesterton.

Visul

de Jorge Luis Borges
din vol.”Celalalt, Acelasi”(1964)

De-ar fi ragaz doar visul, cum s-a zis,
O tihna pentru cugetu-ostenit,
De ce, atunci cand brusc ai fost trezit,
Crezi ca ti s-au furat comori in vis?
De ce, cand te trezesti in zori, ramai
Posac intreaga zi? Esti jefuit
De-un dar launtric si nedespartit
De tot ce-i bun in tine. Te mangai
Cu dulcea toropeala, poleita
In ceas de veghe de-un zugrav grabit
Cu vise,-al umbrei biet reflex ciuntit,
Al vistieriei, lume nenumita.
O strimba-n cioburi Ziua. Cine esti
Tu, ce-n taram de vis te regasesti?

Unei pisici

Păşeşti tiptil, că nici nu te simţim,
Învăluită-n taină şi tăcere.
Sub clar de lună, eşti ca o panteră
Pe care-n depărtare o zărim.
Parcă-mplinind porunci dumnezeieşti,
Necontenit, zadarnic încercăm
secretul nepătruns să ţi-l aflăm.
Decât apusul mai bătrână eşti.
Primeşti a mâinii mele mângâiere,
Spinarea-ncovoiată s-o-nfioare.
Din depărtări de veac vii şi uitare,
Vieţuitoare-a unei alte ere.
Nu eşti de-aici, ci dintr-un loc închis.
Stăpână peste-un vast tărâm de vis.

* Din „Aurul tigrilor”(1972).

Din blogosfera.

freestyler.jorge luis borges

Mirela Pete.Lume, lume, povestea parfumată continuă!

Gina.când suntem egali cu zeii?

Daurel.Voi incepe si postarea de azi…

Tavi.O ANALIZA PERTINENTA .COTIDIANUL.ro.:CUM A CASTIGAT PD-L IN NEAMT ,DE CE NU A RATAT USL IN MARAMURES!

freestyler.cu farurile aprinse

Rokssana.Socrate si testul celor trei

Theodora.USL este si va fi un esec electoral zice Basescu Traian presedintele “The esec”

Rezultatele alegerilor partiale parlamentare din Neamt si Maramures un esec al USL?

Reclame

Citate Octavian Paler

Octavian Paler

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926 — d. 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.

Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur.
Dacă nu pot să fac istoria, o îndur…
Sunt consternat că s-au găsit atâtea canalii care s-au repezit să facă averi nemărginite şi să facă demagogie pe tema democraţiei la noi; sunt consternat că poporul român a îndurat şi a consfinţit asta.
Eu îmi iubesc ţara, dar din iubirea mea face parte şi disperarea mea de a vedea ce trăim şi cum trăim.
Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e dispreţul.
Unii se nasc bătrâni şi unii devin bătrâni foarte repede. Iar unii, ca mine, nu se maturizează niciodată
Eu recunosc. Nu mai cred în nimic sau aproape în nimic. Mai cred într-o Românie personală – a mea – care nu ştiu dacă a existat vreodată şi nu ştiu dacă va exista cândva, în viitor.
Am trăit în comunism – nu mi-a plăcut. Trăiesc în capitalism, dacă ăsta e capitalismul care e la noi acuma şi nu îmi place. Scor: 1–1 şi din păcate viaţa mea se va sfârşi pe această nulă.
Eu îmi dau seama că lucrurile nu se vor îndrepta în cursul vieţii mele.
Mă tem de moarte pentru că nu cred în viaţa de apoi.

Din blogosfera.

CELLA.n-am

Mirela Pete.Au înnebunit salcâmii

Ioan Usca. Ultimul Mitropolit – 21

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 22

Ioan Usca.Ultimul Mitropolit – 23

Blog de furăciuni 2.Catrenul unui nou început

Theodora.Daca sunteti confuzi si tematori fiti ambitiosi si prizati

Theodora.Circul continua: Irinel Columbeanu ataca din nou – Monica este o persoana violenta, m-a zgariat, asta e forma ei de manifestare

Caius.Fata Moşului

Caius.Micoza

Clipe de Cluj.Zilele Arhitecturii. Cluj-Napoca, 4-7 Mai, 2011

Clipe de Cluj.Parcul sportiv şi de agrement “Dr.Iuliu Haţieganu

Daurel.Revizorul

Gina.elevi toată viața!

Dictatura justitiei.Postul negru ultima soluție

Tavi.LA CONFERINTA DE PRESA ,TRAIAN BASESCU IN LEGATURA CU NOUL ACORD CU FMI:IESIM DIN RECESIUNE ,NU SI DIN CRIZA?!

Nascuti in 6 ianuarie:Ion Heliade-Rădulescu, Ionel Teodoreanu, Ion Minulescu

Ion Heliade Radulescu

Ion Heliade-Rădulescu(n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

 

Ionel Teodoreanu

Ionel Teodoreanu (n. 6 ianuarie 1897, Iași – d.3 februarie 1954, București) este un romancier și avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței.

 

Ion Minulescu

 

Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.


Destăinuirea

de Ion Heliade Rădulescu

I
Inima-mi obosită — şi nu de ani, nu încă, –
Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc;
Valuri, criveţe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă
Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc.

Pe la-nceputul verii vifore prea geroase
Asupră-i se răscoală s-o-ngheţe-aci pe loc,
Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase
Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc!

Un foc! şi ca acela ce arde-ntr-o câmpie
Albită de troiene şi toată-n vijelie,
Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat,

Arsura e într-însul, care îl mistuieşte,
Şi nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzeşte;
Lumina-i face groază şi celui îngheţat.

II

S-o face el cenuşă? vreun pârjol v-aduce?
Nu ştiu… Dar a lui urmă neştearsă-n veci va fi
Şi oricând călătorul pasul p-aci-şi va duce,
Oprindu-s-o să zică: “Odat-a ars aci.”

Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume,
Străin şi rece fie oricând aicea jos,
Şi fără să-l cunoască, sa-l vază veacuri, lume
Ca meteor de groază, comet prea fioros!

Fără să-i ştie drumul şi d-unde oare vine,
Dincolo el de faţă să se vedească bine
Ş-acolo să m-arate şi eu cine am fost.

Fi-mi-va el spre osândă? Fi-mi-va spre răsplătire?
Dragoste e fiinţa-i, rază de nemurire,
Fala vieţii mele şi însuşi al meu post.

III

Sub degete-mi răsună, liră, te-nfiorează,
Spune ce e poetul în ast loc osândit,
Cum el dintr-însul raiul oriunde-nfiinţează
Şi-şi face fericirea din bine-nchipuit.

Când cântă el, s-aude, veacurile răsună; .
Când se închină, cerul el îl coboară jos;
Dragostea lui e flăcări şi ura lui detună,
Blândeţea-i e seninul acel mai luminos.

Ferice de acela pe care el slăveşte!
La nemurire zboară, ce el i-o pregăteşte;
În buza lui e slava ce duhu-i şi-a croit;
În mână-i e cununa ce-n veci stă înverzită,
În pieptu-i e altarul pe care e slăvită
Aleasa frumuseţe ce el a-nvrednicit.

IV

Cerul e al meu templu şi singura-nchinare,
Seninul lui e semnul prin care îl slăvesc;
Prin albăstruia-i faţă se-nsufl-a mea cântare,
Luceferii lui raze de viaţă-mi răspândesc.

Acolo e nădejdea-mi ce-n veci ea îmi zâmbeşte,
D-acolo aştept roua, balsam mântuitor;
Aci a mea trufie se-nchină, se smereşte,
Şi înainte-i taină nu este al meu dor.

Muza-mi se umileşte, lira-mi abia suspină,
Geniu-şi pierde zborul şi fruntea-mi se înclină;
Din versuri îndrăzneala cu totul a lipsit.

Inima-mi în tăcere aşteaptă-n mărmurire
Rază de mângâiere l-a sa destăinuire…
E ceasul închinării! şi… omul stă smerit,

(1836)

Epilog sentimental

de Ion Minulescu


Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi lasă-mă să plec!…
Tu nu-nţelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă
Sau de piciorul patului s-o legi?…

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
Şi nu-ţi mai cer nimic!…
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit
Şi toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?…

Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!…
Nu le cunoşti?…
Încearcă –
Şi-ai să ţi le-aminteşti!

Din blogosfera.

Ioan Usca.Tempi passati

Mirela Pete.Al Di Meola sau jazz fusion cu influențe latine

Theodora.Primul pas spre victorie – Se va constitui Alianta de Centru-Dreapta intre PNL si PC

Sebra.Balconul te ridică, balconul te coboară

Ziarul toateBlogurile.ro

George Bacovia, Monosilab de toamnă

George Bacovia

George Bacovia (n. 4/17 septembrie 1881, Bacău – m. 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira.

George Andone Vasiliu (numele de naștere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu și atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, „Liceu”. În 1898 își pune pe note câteva poezii precum și altele de Mihai Eminescu si Ștefan Petică. Vădește mare talent la desen. Se dovedește foarte bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențiază la gimnastică. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru „desen artistic de pe natură”. Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Și toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.

Monosilab de toamnă

de George Bacovia

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.
În tăcerea grea, gând şi animal
Frânt.

În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.
Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.

În van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plânge… anii tăi, anii mei
Trec.

Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.
În curând, încet va cădea în vid
Tot.

O, va fi cândva altfel natural,
Bis.
Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

Din blogosfera.

Nataşa.Remediu

Mirela Pete.Alege mărul!

Theodora.Daca in Brazilia se poate in Romania de ce nu s-ar putea?

CELLA.Cu drag

Ioan Usca.De unică folosinţă

Ioan Usca.Imagine

Caius.Prima casă

Daurel.O poza care spune totul…

Tavi.ASSOCIATED PRESS:”NEMULTUMIREA POPULATIEI CARE CRESTE FATA DE TRAIAN BASESCU,CARE JOACA ROLUL -CHEIE IN DECIZIILE EXECUTIVULUI!

Ziarul toateBlogurile.ro

„Cine nu cade, nu se poate înălţa”, Marin Preda

Marin Preda

Humorul ne salvează. A şti să râzi în clipe tragice înseamna a stăpâni tragicul.

Nedând expresie gândurilor care ţi se îmbulzesc la poarta vorbirii, ele se retrag de la sine şi descoperi cu bucurie că exprimarea lor nu era necesară.

Sunt lucruri care nu se spun şi, dacă am formula totul numai prin cuvinte, valoarea cuvintelor ar scădea.

Cine nu cade, nu se poate înălţa.

Marin Preda ( 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un nuvelist, romancier, scriitor și director de editură român.

Opere:

1949 – Ana Roșculeț
1952 – Desfășurarea
1955 – Moromeții, volumul I
1956 – Ferestre întunecate
1959 – Îndrăzneala
1962 – Risipitorii
1967 – Moromeții, volumul II
1968 – Intrusul
1972 – Imposibila întoarcere
1972 – Marele singuratic
1973 – Întâlnirea din pământuri (ediția a 2-a)
1975 – Delirul
1977 – Viața ca o pradă
1980 – Cel mai iubit dintre pământeni

Din blogosfera.

Theodora.Un raspuns pentru domnul Volodea Tismaneanu

Caius.Preferinţe

Elisa.Schimbarea la faţă a Domnului Iisus Hristos

Ioan Usca.Inocentul – XXV

Ioan Usca.Inocentul – XXVI

Nataşa.Deosebiri

Daurel.Unde curge lapte si miere

Gina.adesea verdele este prea verde

Tavi. A.P.DESPRE REGIMUL BASESCU:ACESTA ESTE CRITICAT DE INSTITUTE FOR PUBLIC POLICY RESEARCH-IN PARLAMENTUL BRITANIC!!!

Remember Octavian Paler (2 iulie 1926 — 7 mai 2007)

Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur.

Dacă nu pot să fac istoria, o îndur…

Sunt consternat că s-au găsit atâtea canalii care s-au repezit să facă averi nemărginite şi să facă demagogie pe tema democraţiei la noi; sunt consternat că poporul român a îndurat şi a consfinţit asta.

Eu îmi iubesc ţara, dar din iubirea mea face parte şi disperarea mea de a vedea ce trăim şi cum trăim.

Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e dispreţul.

Unii se nasc bătrâni şi unii devin bătrâni foarte repede. Iar unii, ca mine, nu se maturizează niciodată

Eu recunosc. Nu mai cred în nimic sau aproape în nimic. Mai cred într-o Românie personală – a mea – care nu ştiu dacă a existat vreodată şi nu ştiu dacă va exista cândva, în viitor.

Am trăit în comunism – nu mi-a plăcut. Trăiesc în capitalism, dacă ăsta e capitalismul care e la noi acuma şi nu îmi place. Scor: 1–1 şi din păcate viaţa mea se va sfârşi pe această nulă.

Eu îmi dau seama că lucrurile nu se vor îndrepta în cursul vieţii mele.

Mă tem de moarte pentru că nu cred în viaţa de apoi.

Octavian Paler (2 iulie 1926 — 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.

1920: Constantin Dobrogeanu-Gherea, critic literar român (n. 1855)
1937: George Topîrceanu, poet român (n. 1886)
1938: Octavian Goga, poet, dramaturg, om politic român (n. 1881)

Din blogosfera.

Gina.adunate, Caius.Ioan Usca – Ultimul Mitropolit,

Grădinarul, Rabindranath Tagore

Rabindranath Tagore , numele europeinizat al lui Rabindranâth Thâkur (6 mai 1861, Jorosanko, Calcuta —  7 august 1941) a fost un scriitor şi filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului şi Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).

Grădinarul

de Rabindranath Tagore

Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr, sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.
Unii au lacrimi ce ţăşnesc la lumina zilei, iar alţii – lacrimi ascunse în intuneric.
Toţi au nevoie de mine şi eu nu am timp să cuget la viaţa de dincolo.
Am vârsta tuturor, ce-mi pasă dacă îmi încărunţeşte părul!

“Podul de flori” de peste Prut