Ziua internationala a educatiei copiilor nevazatori

Braille

Braille

Ziua internationala a educatiei copiilor nevazatori, marcata anual pe 13 noiembrie, se vrea a fi un semnal de alarma tras de cateva organizatii non-guvernamentale si nu numai, cu privire la problemele cu care se confrunta persoanele cu dificultati de vedere.
Data de 13 noiembrie a fost stabilita, din 1946, ca Zi Internationala a Educatiei Copiilor Nevazatori. Aceasta data reprezinta ziua de nastere a pedagogului francez Valentin Hauy, cel care a intemeiat prima scoala de nevazatori din lume, la Paris, in 1784. In 1771, oprindu-se in Piata Concorde, din Paris, sa ia pranzul, Hauy a fost martorul unei scene care l-a marcat : cateva persoane nevazatoare de la Ospiciul „Quinze- Vingts” erau batjocorite de localnici, care le puneau ochelari exagerat de mari, le jigneau, iar apoi le puneau sa cante. De atunci, pedagogul francez a inceput sa caute o modalitate de a-i ajuta pe nevazatori. Trei ani mai tarziu, Hauy deschidea o scoala pentru persoanele nevazatoare.

Scoala – lumina pentru o copilarie sub spectrul intunericului