Tinerii care nu se prezintă la centrele militare pentru luarea în evidenţă, amendaţi cu 100-300 lei

Recrutare

Tinerii în vârstă de 18 ani care nu se prezintă la centrele militare în temenul legal de şase luni de la împlinirea acestei vârste pentru a fi luaţi în evidenţă vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 300 lei, a decis Guvernul, argumentând că numărul tinerilor luaţi în evidenţă a scăzut mult.
Amenzile au fost introduse printr-un proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern şi care modifică Legea 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat.

„Serviciul militar pe bază de voluntariat rămâne în vigoare, nu se schimbă nimic. Proiectul de lege instituie aplicarea unor amenzi pentru tinerii de 18 ani care, în termen de 6 luni de la împlinirea acestei vârste, nu se prezintă la centrele militare, pentru a fi luaţi în evidenţă. Amenzile sunt modice, între 100 şi 300 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

mediafax.ro

Bolile cardiovasculare constituie principala cauză de deces

heart2Bolile cardiovasculare reprezinta principala cauza de deces in Romania, iar mortalitatea prin boli cardiovasculare la 1.000 de locuitori situeaza Romania pe primul loc in Europa, atat la barbati, cat si la femei.

La fiecare 10 minute, un roman moare din cauza unei boli cardiovasculare. Acestea se traduc prin tulburarile muschiului cardiac, ale vaselor sangvine ale inimii sau ale sistemului de vene si artere si sunt cauzate, in principal, de alimentatia necorespunzatoare, sedentarism si tabagism. Renuntand la aceste trei obiceiuri, ai putea reduce cu 80% riscul unui deces prematur.

Statisticile din Romania sunt cu atat mai alarmante, cu cat la fiecare 10 minute se inregistreaza un deces din cauza acestor afectiuni. Din ce in ce mai multi romani sub 45 de ani mor din cauza unor afectiuni ale inimii, iar diabetul zaharat, care are un factor major de risc cardiovascular, afecteaza 5% din populatia adulta. Specialistii spun ca „asistam la o epidemie de diabet zaharat”.

Societatea Română de Cardiologie a lansat Programul de prevenţie primară care permite evaluarea stării de sănătate şi a riscului de a face o boală cardiovasculară fatală în următorii zece ani, acesta fiind aplicat în toate ţările Uniunii Europene.”Este îngrijorătoare tendinţa de apariţie a evenimentelor cardiovasculare acute , de tip accident vascular cerebral sau infarct miocardic acut, la vârste din ce în ce mai tinere”. România se află în categoria ţărilor cu risc crescut de boală cardiovasculară , datele recente aratând că încă ne situăm în categoria ţărilor cu rată înaltă de boli cardiovasculare în populaţia generală.

Programul de prevenţie primară care permite evaluarea stării de sănătate şi a riscului de a face o boală cardiovasculară fatală în următorii zece ani.

Home,sweet home

Cati dintre voi aveti nevoie de o locuinta?Cati dintre cei care vor sa-si cumpere o locuinta au salariul mediu pe economie,adica peste 1000 lei?
In acest caz,va dau o veste proasta,nu aveti nici o sansa sa va cumparati locuinta,nici macar o garsoniera,poate doar un loc de parcare.
Auziti,voi cei care ne conduceti asa de bine de atatia ani?Si mai vreti ca tinerii sa faca si copii.
Unde sa-i creasca si cu ce?
Ca doar nu sunt toti copii de bani gata sau oameni de afaceri.Mai sunt si cei cu salarii sub medie.
Acestia n-au nici o sansa.
In plus,mai e si siguranta locului de munca si dificultatea gasirii unui loc de munca.Vor zice unii:
„Agentiile de Ocupare a Fortei de Munca ” ofera mii de locuri de munca,dar in ce domenii,stiti?
Cum poate un tanar sa-si intemeieze o familie si sa faca copii daca nu are macar o casa? Poate ca la voi,acolo sus in Bucuresti nu stiti sau nu vreti sa stiti.

Pentru a achizitiona un apartament cu 2 camere cu un salariu mediu este nevoie de 50-60 de ani, Romania fiind pe unul din ultimele locuri din Europa din acest punct de vedere, alaturi de Bulgaria si Ucraina, a declarat directorul diviziei de Real-Estate a PWC Romania, Speranta Munteanu.