Eugen Ionescu, omagiat la TNB

Simpozionul omagial „100 de ani de la naşterea dramaturgului francez de origine română Eugen Ionescu” va avea loc joi, de la ora 11.00, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), evenimentul fiind organizat de Ministerul Culturii cu ocazia Anului Ionescu, decretat de UNESCO.
La simpozionul ce se va desfăşura la Sala Amfiteatru a TNB vor participa ministrul Culturii, Theodor Paleologu, Ion Caramitru, Victor Frunză, Marta Petreu, Ion Vartic, George Ivaşcu, Vladimir Russo şi Ion Vianu.

Evenimentul va consta în proiecţia unui interviu video de 15 minute cu Eugen Ionescu şi intervenţii ale participanţilor menţionaţi.
mediafax.ro

Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţa ne apropie.

„Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresaţi, primul lucru care trebuie făcut este să se obţină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Şi iată-i pe purici avansând încet, prostiţi; ei pot fi împinşi cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar.”

Reclame