Festivalul Naţional de Teatru, editia a XXI-a

Update:Mircea Albulescu şi Draga Olteanu Matei au primit stele pe Aleea Celebrităţilor.

Mircea Albulescu şi Draga Olteanu Matei au primit stele pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, sâmbătă, într-o ceremonie emoţionantă în care, cu lacrimi în ochi, cei doi actori au mulţumit publicului, spunând că sunt foarte fericiţi că se pot „aşterne preş la picioarele spectatorilor”.

Festivalul Naţional de Teatru a debutat vineri seară, sub marca Andrei Şerban, cu spectacolul „Trei surori”, după A. P. Cehov, şi va oferi publicului un regal cehovian – dramaturgul rus fiind patronul ediţiei din acest an a manifestării -, dar şi spectacole româneşti, colocvii şi lansări de carte.
Ediţia din 2011 a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care se va desfăşura la Bucureşti, între 28 octombrie şi 6 noiembrie, are ca generic câteva cuvinte („Omul, acest animal ciudat…”), ce-i aparţin unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi ai lumii, Anton Pavlovici Cehov, sub semnul căruia a stat, de altfel, intervalul supus selecţiei (stagiunea 2010-2011), întrucât anul trecut s-a sărbătorit împlinirea unui secol şi jumătate de la naşterea scriitorului.

Acesta este şi unul dintre motivele pentru care secţiunea intitulată „Focus: Andrei Şerban – Cehoviziuni” se concentrează asupra personalităţii şi creaţiei regizorului Andrei Şerban, artist de renume internaţional şi autor, în ultimii ani, al câtorva spectacole inspirate, direct sau indirect, din universul cehovian.

În cifre, Festivalul Naţional de Teatru propune publicului 32 de producţii, 15 conferinţe şi întâlniri, 13 transmisiuni radiofonice şi 6 lansări de carte de specialitate.

Organizatorii festivalului sunt Uniunea Teatrală din România – UNITER, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, coorganizator Institutul Cultural Român.

mediafax.ro

Din blogosfera.

Mirela Pete.Fluturi. Life in pictures 2 

lunapatrata.A catre E… 

Ioan Usca.Cultura

CELLA.bănuitoare şi distantă ninsoarea nu-i decît pretext(ul) fierbinţelii

Dum spiro, spero.Autorecenzarea sau Recensamantul semi-online

Theodora.Gabriel Oprea anunta formarea Uniunii Social Progresiste, platforma civica de centru-stanga ce va sustine UNPR la alegerile de anul viitor

Daurel.De câteva zile…

Gina.”paradis „ vine din persană

Tavi.CANCELARUL BASESCU ,GROPARUL ROMANIEI ,DESPRE INTILNIREA CU FMI ,BM SI CE:PRUDENTA,PRUDENTA,PRUDENTA,SA TRAITI BINE!

2 Responses to Festivalul Naţional de Teatru, editia a XXI-a

  1. CELLA says:

    splendid afiş al unui eveniment
    minunat
    şi … departe…

  2. CELLA, am auzit despre eveniment chiar in ziua cand a inceput, insa n-am trecut pe-aici sa-l fac cunoscut.
    Iti multumesc.

Lasă un comentariu