Iosif Fekete Negrulea(15 iulie 1903, Hunedoara – 1979), sculptor român

Iosif Fekete Negrulea (15 iulie 1903, Hunedoara – 1979) a fost un sculptor român.

La 15 iulie 1903 se naşte la Hunedoara, Iosif, al doilea fiu al lui Iosif Fekete si al Iulianei Fekete (născută Járdánházi).

Între 1909 şi 1912 urmează clasele primare în oraşul natal.

Din 1913 pînă în 1917 urmează cursurile secundare ale liceului din Alba-Iulia. Din cauza războiului le continuă la Miercurea-Ciuc, Turda şi Odorheiul Secuiesc.

Între 1919 şi 1921 este ucenic lăcătuş la uzinele de fier din Hunedoara.

Din 1921 pînă în 1927 urmează cursurile Şcolii de Belle Arte din Bucureşti avîndu-i ca profesori pe: Dimitrie Paciurea la sculptură şi pe Fritz Storck, C. Artachino şi G. D. Mirea la desen şi pictură.

Monumentul Aviatorilor din Bucureşti.Iosif Fekete Negrulea în colaborare cu Lidia Kotzebue

Monumentul Aviatorilor din Bucureşti.Iosif Fekete Negrulea în colaborare cu Lidia Kotzebue

În 1928 pînă în 1930 execută în colaborare cu Lidia Kotzebue Monumentul Aviatorilor din Bucureşti.

În 1929 la Salonul Oficial primeşte premiul pentru lucrarea „Diana”.

1930 – Primeşte premiu pentru lucrarea „Capitel” la Salonul de Arhitectură şi Artă Decorativă

1931 – Primeşte premiu pentru lucrarea „Sf. Francisc de Assisi”.

1932 – Primeşte premiu pentru lucrarea „Taurul” la Salonul Oficial.

1933 – La Salonul Oficial primeşte premiu pentru reliefurile portalului Ministerului de Justiţie. In acelaşi an se căsătoreşte cu Anisia Dumitru născută la 30 aprilie 1911 la Dobridor, Dolj.

Între 1931 – 1941 este angajat ca sculptor animalier la Institutul Naţional Zootehnic.

În 1934 este primit ca membru asociat, iar în 1935 ca membru definitiv al „Tinerimii artistice”.

În 1941 se stabileşte definitiv la Oradea unde va realiza cea mai mare parte a lucrărilor sale.

„Un bloc de piatră se înalţă în faţa mea. Silueta lui perpendiculară aşteaptă mută să o desfac din indiferenţa paralelelor, să-i frîng planurile şi vibraţiile pasiunilor şi suferinţelor omeneşti, în valuri de lumină care să pătrundă în ochii tăi”.

Iosif Fekete, 13 februarie 1957

„Mă gîndesc cât de mult trebuie să preţuiesc pe creatorul cel mare „Întîmplarea” care nu are rutină să nimicească „Neaşteptatul” şi să închidă în măsuri înguste şi strîmte posibilităţile fără margini ale „Infinitului””.

Anunțuri